Noi argumente privitor la atitudinea anti-nazistă a Papei Pius al XII-lea[2006-09-21]Documentele din arhivele Vaticanului făcute publice recent demonstrează încă o dată că viitorul Papă Pius al XII-lea, Cardinalul Eugenio Pacelii, i-a protejat pe clericii anti-naziști și i-a admonestat pe preoții care și-au exprimat admirația față de Adolf Hitler, a declarat miercuri un istoric.German Hubert Wolf, specialist în istorie bisericească, a declarat agenției The Associated Press că înregistrările întâlnirilor din Vatican de la sfârșitul anilor 1930 arată că bolnavul Papă Pius al XI-lea se baza foarte mult pe Cardinalul Pacelli, pe atunci secretar de start, să întărească opoziția pontificatului său față de nazism și fascism. "Papa dădea doar o binecuvântare și spunea: `secretarul nostru de stat va găsi o soluție`", a declarat Wolf pentru AP, după ce a văzut primele dintre milioane de documente la care Vaticanul a dat acces luni. Arhivele, cu documente dintre anii 1922 și 1939, vor putea ajuta la elaborarea unor noi studii în jurul atitudinii Cardinalului care a devenit apoi Papă, acuzat de unii că nu i-ar fi apărat îndeajuns pe evrei în timpul holocaustului. Vaticanul afirmă însă că Papa Pius al XII-lea s-a folosit de mijloacele diplomatice pentru a salva mii de evrei. Wolf a spus că a văzut și documente despre virulentele declarații anti-naziste ale Cardinalului George Mundelein de Chicago, făcute în 1937. Documentele consultate de Wolf redau discuțiile dintre Papa de atunci, Cardinalul Pacelii și alți zece Cardinali. Tocmai Cardinalul Pacelli a fost cel care a luat apărarea prelatului de Chicago, afirmând că acesta și-a practicat dreptul la libera exprimare. Arhivele Vaticanului deschise acum publicului includ și informații despre Cardinalul Theodor Innitzer de Viena, care în 1938 a dat o declarație în care susținea anexarea Austriei de către Germania. Cardinalul Pacelli, arată documentele, a răspuns cu duritate, chemându-l pe Cardinalul Innitzer la ordine. Întâlnirea de la Roma s-a încheiat cu retragerea declarației pro-naziste. Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 687, Ultimul acces: 2026-08-16 09:18:25
|
Timp total: 0.03s...
[]:1