Papa Francisc a primit o delegație a Forumului Catolico-Musulman - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc a primit o delegație a Forumului Catolico-Musulman

[2014-11-12]
Înainte de audiența generală din dimineața zilei de miercuri, 12 noiembrie 2014, Papa Francisc s-a întâlnit cu participanții la al treilea Forum Catolico-Musulman, un grup care s-a format în urma tensiunilor declanșate de discursul Papei Benedict al XVI-lea din 2006 de la Regensburg. Acest al treilea Forum Catolico-Musulman se întâlnește în Roma până joi. Participanții reflectează asupra temei "Lucrăm împreună pentru a-i sluji pe ceilalți". Delegația catolică din Forum este condusă de Cardinalul Jean-Louis Tauran, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, în timp ce prințul Ghazi bin Muhammad de Iordan îi conduce pe reprezentanții musulmani.
Forumul din acest an aniversează șapte ani de la scrisoarea pe care 138 de învățați musulmani au scris-o în 2007 liderilor catolici, după neînțelegerea de la Regensburg. Potrivit pr. Miguel Ayuso Guixot, secretar al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Forumul va discuta trei teme: educația tinerilor, implementarea dialogului interreligios și cum să se acționeze în privința violenței. "În fața cruzimii, trebuie să găsim căi de a întări dialogul în slujba omenirii". Primul Forum, din noiembrie 2008, s-a concentrat pe tema "Iubirea față de Dumnezeu, iubirea față de aproapele", în timp ce al doilea, din noiembrie 2011, desfășurat în Iordan, a explorat "Rațiunea, credința și persoana umană".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 698, Ultimul acces: 2026-07-27 16:42:08