Moment aniversar în Episcopia Oradiei[2014-11-05]Ziua de Luni, 3 noiembrie 2014, a fost o zi de aleasă sărbătoare pentru Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, fiind aniversarea zilei de naștere a Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie, care a împlinit anul acesta 47 de ani, potrivit Pr. Cristian Rus.Cu prilejul acestui fericit ceas aniversar, Chiriarhul Oradiei a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de iermononahi, preoți și diaconi, în biserica cu hramurile Schimbarea la Față a Domnului și Sfântul Ierarh Nectarie din parohia Băile Felix, Protopopiatul Oradea, în prezența a numeroși credincioși din localitate, din Oradea, dar și din întreaga Eparhie. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup coral de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea. În cadrul slujbei, diaconul Vlad Nicolae Druța a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din parohia Tria, Protopopiatul Marghita. Noul hirotonit a primit și hirotesia întru duhovnic. După Sfânta Liturghie, un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi a oficiat slujba de Te Deum, cu prilejul aniversării zilei de naștere a Ierarhului, înălțând rugăciuni de mulțumire către Tronul Preasfintei Treimi pentru binefacerile revărsate cu îmbelșugare peste Preasfințitul Părinte Sofronie, peste clerul și dreptmăritorii creștini din Episcopia Oradiei. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Eparhia Oradiei și stareț al Mănăstirii Izbuc, a rostit un cuvânt omagial din partea clerului, a viețuitorilor sfintelor mănăstiri și a întregii suflări dreptmăritoare din Bihor, mulțumind Preasfintei Treimi pentru darul pe care l-a făcut Eparhiei Oradiei, în persoana Preasfințitului Părinte Sofronie. În cuvântul rostit la încheierea programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru darul vieții, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și tuturor sfinților pentru purtarea de grijă și ajutorul oferit în toți acești ani, a mulțumit părinților trupești și celor duhovnicești, învățătorilor și profesorilor, ierarhilor, și tuturor celor care au avut o contribuție la formarea Preasfinției Sale. De asemenea, a adresat mulțumiri tuturor celor prezenți, dar și fiilor și fiicelor duhovnicești ai Episcopiei Oradiei, pentru dragostea, recunoștința și prețuirea cu care îl înconjoară. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 663, Ultimul acces: 2026-07-30 08:40:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1