Gânduri la primirea unui mare dar

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Gânduri la primirea unui mare dar

[2014-11-06]

Cuvântul rostit în Catedrala Patriarhală, joi, 30 octombrie, la slujba hirotonirii întru arhiereu a Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor:“Vă mărturisesc că în urmă cu puţine zile, înainte de a afla ziua hirotoniei întru arhiereu, la sărbătoarea Sfinţilor Zenovie Episcopul şi sora sa, Zenovia, şi a Apostolului Cleopa, m-am gândit la două aspecte care au legătură cu viaţa mea, încă din tinereţe şi copilărie.
În urmă cu 40 de ani, când eram copil, mama mă ducea deseori la o biserică pe care o zidea în apropierea Fălticenilor un călugăr harnic, arhimandritul Zenovie Ghidescu, ce fusese trimis de Mitropolitul Iustin Moisescu într-o parohie misionară. Îmi amintesc cum, în decurs de zece ani, acest călugăr foarte râvnitor a ridicat sfântul locaş, asemenea unei catedrale. Eram mâhnit, uneori, pentru că mama mă trezea întotdeauna la ora patru dimineaţa, întrucât slujba începea la ora cinci şi jumătate şi trebuia să mergem aproape o oră pe jos ca să ajungem din vreme la slujbă şi să mai găsim un loc, pentru că, după ora şase, în biserică, aproape la fel de mare ca şi Catedrala Patriarhală, spaţiul devenea neîncăpător.
M-am gândit în aceste câteva zile, când Preafericitul Părinte Patriarh stabilise tocmai această dată, la vechea legătură cu biserica închinată Sfinţilor Zenovie şi Zenovia, unde am văzut zugrăvită viaţa sfinţilor pomeniţi astăzi, mai ales mucenicia lor, din timpul persecuţiilor îndreptate împotriva Bisericii, în primele veacuri creştine.
Pe de altă parte, Apostolul Cleopa, pomenit în aceeaşi zi de 30 octombrie, îmi aduce aminte de marele duhovnic al neamului românesc, Arhimandritul Cleopa Ilie, care a avut o legătură specială cu satul meu de obârşie. Atunci când Schitul Sihăstria a ars, în anul 1942, în vremea stăreţiei sale, printre puţinii credincioşi care au răspuns chemării lui de refacere a schitului de pe valea Secului, devenit între timp cunoscuta mănăstire, s-au numărat şi locuitorii satului meu, care într-o zi au plecat către Sihăstria cu şaizeci de căruţe, încărcate de daruri, ajutând la refacerea paraclisului de iarnă, mistuit de flăcări, şi la zidirea a două corpuri de chilii, dintre care unul se mai păstrează până astăzi. Pisania paraclisului închinat Sfinţilor Ioachim şi Ana, acolo unde şi Patriarhul României a fost călugărit în urmă cu 27 de ani, aminteşte de darul pe care satul Rădăşeni l-a făcut acestui aşezământ monahal.
Aşadar, nimic întâmplător! Le mulţumesc acestor sfinţi ocrotitori care au mijlocit pentru mine înaintea mai-marilor arhiereilor.
Cu simţăminte de profundă smerenie şi responsabilitate m-am apropiat astăzi pentru a fi hirotonit arhiereu la Altarul Sfânt al Catedralei Patriarhale, înaintea căruia, cu binecuvântarea şi la chemarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, m-am învrednicit a sluji în ultimii aproape şapte ani, sub ocrotirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a cărui pomenire s-a încheiat de curând, rugându-l să-mi dăruiască harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le trimite prin sfinţii Săi celor care se roagă Lui cu credinţă şi evlavie.
Chemarea la arhierie presupune începerea unei noi vieţi, care necesită, înainte de toate, o conştientizare mai mare a responsabilităţii uriaşe pe care o voi avea înaintea lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, întrucât cel care primeşte harul Sfântului Duh în cea mai înaltă treaptă de slujire, pentru săvârşirea tuturor lucrărilor sfinte, va da seamă înaintea lui Dumnezeu de felul cum îi va povăţui pe credincioşi pe calea mântuirii, cum îi va învăţa şi cum le va sfinţi viaţa, astfel încât să-i prezinte ca pe o ofrandă curată înaintea Tronului ceresc.
Zidiţi fiind pe temelia apostolilor (cf. Efeseni 2, 20), următori şi moştenitori ai aceluiaşi dar şi har dumnezeiesc, mă voi strădui să urmez cuvintelor sfinte ale Sfântului Apostol Pavel, care îl îndeamnă pe Episcopul Timotei, zicând: „Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase (...) cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos (2 Timotei 1, 13-14). „Sileşte-te să te arăţi încercat înaintea lui Dumnezeu, lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului“ (2 Timotei 1, 15).
Datoria principală a episcopului de a învăţa drept Cuvântul adevărului mântuitor se face astăzi într-un context cu multe tentaţii, într-o societate marcată de autosuficienţă, în care referinţele la valorile spirituale creştine nu sunt puse în evidenţă, acum când fenomenul secularizării este tot mai crescând. Singurul ajutor autentic rămâne însă Hristos, Care ne spune: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33). Şi tot Mântuitorul Hristos ne spune că toată greutatea şi jugul cel greu al vieţii, dacă îl purtăm împreună cu El, aflăm odihna şi împlinirea vieţii, căci un singur jug uşurează, în loc să împovăreze, şi eliberează, în loc să strivească, Cel al Domnului Iisus Hristos: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară.“ (Matei 11, 29-30).
Adevărata putere a slujirii vine din smerenie şi din încrederea în Dumnezeu. De aceea, cel care priveghează pentru sufletele credincioşilor, având să dea seama de ele la judecată (cf. Evrei 13, 17), trebuie să înveţe că adevăraţi „părinţi“ ai Bisericii sunt de fapt Sfinţii Părinţi ai ei, tocmai pentru că ei au fost martori şi slujitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru Biserica Sa şi pentru toţi oamenii, şi să înţeleagă că demnitatea nu vine din meritul său: căci „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu“ (Evrei 5, 4).
În aceste momente de mare trăire şi înălţare sufletească mulţumesc Mântuitorului Iisus Hristos, Arhiereul Cel veşnic, Preacuratei Sale Maici şi tuturor sfinţilor pentru binecuvântarea şi ajutorul sfânt pe care mi l-au dăruit de-a lungul întregii vieţi şi mai ales în perioada slujirii mele ca monah şi slujitor al Sfântului Altar.
Mulţumesc, în chip deosebit, Preafericirii Voastre, Preafericite Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru chemarea şi încrederea acordată şi mă voi strădui să împlinesc această ascultare cu bucurie, râvnă şi credinţă în ajutorul lui Dumnezeu, Care pe cele slabe le întăreşte, iar pe cele cu lipsă le împlineşte!
Datorez foarte mult Preafericirii Voastre. Dincolo de o aparentă haină a exigenţei, pe care oamenii cu adevărat mari trebuie să o poarte, am descoperit că Preafericirea Voastră aveţi o râvnă pentru cele sfinte rar întâlnită şi o dragoste faţă de Biserică ce nu poate fi cuprinsă în câteva cuvinte. De multe ori, când vă prezentam un referat, un raport, sau o anumită problemă, aveam un sentiment special, de emoţie sau chiar teamă faţă de Preafericirea Voastră, pentru că întotdeauna aţi spus ce a trebuit, chiar dacă, să admitem că aţi spus, uneori şi cuvinte aspre, dar drepte, care vin din acrivia şi experienţa profesorului, a teologului, dar şi a lucrătorului pasionat în Ogorul Domnului.
De aceea, în această zi, nu doar pentru faptul că m-aţi chemat la slujirea arhierească pe care eu, de fapt, nu o merit, ci pentru toată lucrarea pe care am observat-o în aceşti mai mult de douăzeci şi patru de ani, Vă adresez cuvânt smerit de recunoştinţă.
Ierarhilor Sfântului Sinod, care s-au ostenit pentru mine şi s-au rugat să primesc darul arhieriei, le mulţumesc în mod deosebit:
Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, pe care, în urmă cu treizeci de ani, îl întâlneam la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, când susţinea frumoase prelegeri, în vremea aceea fiind inspector general bisericesc, Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, colegul meu de seminar, cel preocupat de studiul Noului Testament şi de misiunea Bisericii.
Preasfinţiţilor Părinţi ierarhi care au metania la Mănăstirea Neamţ, Varlaam Ploieşteanul, profesor de teologie şi istoric pasionat, şi Emilian Lovişteanul, istoric şi îndrumător al generaţiilor de teologi, Preasfinţiţilor Părinţi Visarion şi Ambrozie, mai vechi cunoştinţe, dar şi binefăcători ai mei, Preasfinţiţilor Părinţi Mihail al Australiei şi Noii Zeelande şi Macarie al Europei de Nord, la a căror întronizare am participat, în anul 2008, în îndepărtata Australie, respectiv în Suedia, Preasfinţitului Părinte Siluan din Ungaria, Preasfinţitului Părinte Timotei al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitului Părinte Ieronim Sinaitul şi Preasfinţitului Părinte Ignatie Mureşanul le adresez aceleaşi cuvinte de mulţumire.
Nu în ultimul rând îmi îndrept gândul şi recunoştinţa către toţi părinţii duhovniceşti care de-a lungul vieţii m-au povăţuit şi au fost alături de mine. De pioasă amintire îmi rămân chipurile luminoase ale părinţilor cu viaţă sfântă: ieroschimonahul Paisie Olaru şi arhimandritul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, al căror sfat l-am ascultat în vremea tinereţilor, al asprului arhimandrit Partenie Apetrei, fostul mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, sub a cărui povaţă am petrecut mai bine de zece ani, dar şi al celui mai harnic şi ospitalier stareţ pe care l-am cunoscut şi care, de curând, s-a îndreptat către Împărăţia lui Dumnezeu, arhimandritul Victorin Oanele de la Sihăstria.
Recunoştinţa mea se îndreaptă către părinţii mei, Elena, aici de faţă, şi Miron, plecat în lumea iubirii lui Dumnezeu, dimpreună cu fratele meu Dănuţ.
Datorez mulţumiri profesorilor de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, părintelui profesor Mihai Vizitiu, fostul meu director, şi părintelui Gheorghe Onofrei, prezenţi astăzi aici, profesorilor de la Facultăţile de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti şi Dumitru Stăniloae din Iaşi, precum şi profesorilor de la Şcoala Doctorală, cu un gând special adresat Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu Popa şi părintelui profesor doctor Constantin Pătuleanu.
Întrucât 20 de ani i-am petrecut în Moldova, la Mănăstirea Neamţ şi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, păstrez frumoase amintiri părinţilor de la Neamţ, Sihăstria, Catedrala Mitropolitană din Iaşi, soboarelor de la Agapia, Văratec şi Vorona, precum şi tuturor mănăstirilor din Moldova, din anii slujirii mele la Exarhatul mănăstirilor din Iaşi.
La Bucureşti s-au adăugat anii şi slujirea alături de părinţii din soborul Catedralei Patriarhale, pentru care aduc cuvinte de mulţumire şi frăţească dragoste, precum şi părinţilor şi maicilor din mănăstirile eparhiei, între care amintesc cu preţuire şi recunoştinţă cuvenită numele mănăstirilor care m-au ajutat şi cu care am colaborat în mod deosebit: Stavropoleos, Radu Vodă, Ciorogârla, Pasărea, Sinaia şi Sfânta Cruce - Caraiman, precum şi tuturor celorlalte cărora le adresez acum cuvânt de preţuire.
Sunt scrise multe nume într-un pomelnic al inimii mele, dintre care voi aminti doar câteva, care se doresc a fi aşezate la Proscomidiarul recunoştinţei: Paisie, Andrei, Nectarie, Teofil, Dionisie, Dosoftei, Arsenie, Clement, Dumitru, Macarie, Ioachim, Benedict, Valerian, Mihail, Maxim şi alţii, mulţi, pe care-i păstrez în inimă, şi nu în ultimul rând, arhimandritului Veniamin şi ostenitorilor din Administraţia Arhiepiscopiei Bucureştilor.
De la începutul acestui an am trăit o experienţă specială ca Reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan. În această ascultare, pe lângă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care m-a sprijinit cu fapta, cuvântul şi rugăciunea, m-au ajutat şi alţi ierarhi şi slujitori ai Bisericii, precum şi oameni credincioşi şi darnici, cărora le mulţumesc cu recunoştinţă pentru susţinerea lucrărilor de reparaţii şi dotare, desfăşurate la Căminul Aşezământului din Ierusalim, din aprilie 2014 până în prezent.
Dintre toţi aceştia, în special domnului Stelian, atent şi binevoitor, mai ales în timpul slujirii mele ca eclesiarh al Catedralei Patriarhale, dar şi la Ierusalim, îi aduc un cuvânt de mulţumire.
Gânduri bune pentru cei din ţinutul Rădăşenilor şi al Fălticenilor, pentru colegii mei de seminar şi de facultate, slujitori devotaţi în parohii şi mănăstiri, pentru cei care m-au ajutat adeseori, cu rugăciunea, sfatul sau fapta bună. Mulţumiri din toată inima adresez ostenitorilor de la „Ziarul Lumina“ şi celor de la Radio şi TV Trinitas.
Îmi cer iertare de la cei cărora le-am greşit cu sau fără voia mea, celor pe care i-am uitat să-i pomenesc, pentru care sunt dator cu rugăciune şi recunoştinţă.
Păstrez în inima şi rugăciunile mele pe cei mai mulţi dintre oamenii întâlniţi în drumurile vieţii mele şi aşez smerit miridele la Sfânta Proscomidie, întru netrecătoare pomenire.
Vă rog din toată inima să nu mă uitaţi în rugăciunile pe care le înălţaţi înaintea Domnului, cerând pentru mine mila Sa cea bogată şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată.
Îmi voi aduce mereu aminte cât de bun a fost Domnul cu mine, şi dumneavoastră, de asemenea.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 703, Ultimul acces: 2026-07-29 19:18:02

Timp total: 0.03s...

[]:1