Dezbatere dedicată educației la Săvinești[2014-11-03]Centrul social-educativ Popasul iubirii milostive, care aparține de Parohia Sfinții Voievozi din Săvinești, a găzduit joi, 30 octombrie 2014, un nou popas sufletesc în cadrul proiectului Cartea vie, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.Invitatul acestei ediții au fost Elena Cristudor, notar public din Bacău, care a povestit celor prezenți experiența de viață pe care a trăit-o de-a lungul anilor. Oamenii, ca să poată evolua, ca să aibă o ținută în existența lor, ar trebui să aibă câteva principii de viață după care să își coordoneze activitatea. Într-o societate, fiecare om este format într-un anumit domeniu. De asemenea, omul trebuie să aibă o educație religioasă și morală, dobândită încă din anii copilăriei, a spus Elena Cristudor copiilor asistați la Centrul social-educativ Popasul iubirii milostive și voluntarilor Fundației Solidaritate și Speranță - Săvinești. În ceea ce privește mediul și educația, părinții au o influență majoră în viața copilului, familia stimulând și asigurând dezvoltarea copilului. Motivată de la vârsta copilăriei de către mama sa, în ceea ce privește educația, Elena Cristudor a continuat prin a mărturisi că provine dintr-o familie cu cinci copiii. Am muncit din greu și am învățat foarte mult. Pe vremea mea se oferea șansa de a studia la un liceu, aveam alte posibilități. Mama ne spunea mereu Învățați, voi nu aveți altceva de făcut. Chiar dacă nu aveam posibilitățile de informare existente în ziua de astăzi, atât copiii, cât și părinții puneau mare accent pe pregătirea copiilor. Copiii și părinții din această comunitate trebuie să conștientizeze că li se oferă o șansă și niște condiții prin proiectele desfășurate în acest centru. Educația ne cultivă caracterul, fiind o obișnuință contra naturii, dar și singura care-i distinge pe oameni. Ea este o artă care face să treacă conștientul în subconștient. De asemenea, educația este un fapt al școlii și al unei virtuți pe care o porți cu tine, a concluzionat Elena Cristudor. La final, pr. paroh Petru Munteanu a mulțumit invitatei prezente în cadrul Proiectului Cartea vie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 692, Ultimul acces: 2026-07-30 09:07:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1