Sărbătorile lunii noiembrie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătorile lunii noiembrie

[2014-11-02]
Luna care tocmai a început, noiembrie sau brumar, aduce pentru credincioșii ortodocși o serie de sărbători importante.
Pe 8 vom cinsti Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Ca sărbătoare a îngerilor, aceasta a fost prăznuită de Biserică începând cu secolul al V-lea. Sfinții Voievozi sunt pictați pe ușile diaconești ale Sfântului Altar, unul purtând crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celalalt o sabie de foc. Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt, în România, ocrotitori spirituali ai Jandarmeriei Române.
În a 11-a zi a lunii îl vom pomeni pe Sfântul Mare Mucenic Mina. Un fragment din moaștele sale se află, din anul 1874, la Biserica Vergu din Capitală. A doua zi, pe 12 noiembrie, calendarul Bisericii noastre îi consemnează pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni. 13 noiembrie este ziua în care se face pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Un fragment din moaștele sale se află și la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, locașul de cult sărbătorindu-și cu acest prilej unul dintre hramuri.
Tot pe 13 se lasă sec pentru Postul Nașterii Domnului. Acesta are durată fixă și se încheie în ziua praznicului Nașterii Domnului, pe 25 decembrie.
Tot în noiembrie, pe 15, îl vom prăznui pe Sfântul Paisie de la Neamț. Cuviosul a reînviat tradiția isihastă în zona Balcanică, în secolul al XVIII-lea. A fost canonizat de Biserica noastră în 1992.
Cea mai importantă sărbătoare a lunii este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie.
Două zile mai târziu, calendarul îl consemnează pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii. Pe 25 noiembrie, la Odovania praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, îi vom pomeni pe Sfinții Mari Mucenici Ecaterina și Mercurie.
Ultima mare sărbătoare a lunii este închinată ocrotitorului României, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat. Din anul 2011, pe 30 noiembrie, Biserica noastră face și pomenirea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 735, Ultimul acces: 2026-07-23 10:52:09