Papa Francisc despre formele distructive de "căsătorie"[2014-10-28]Într-o audiență acordată membrilor unei mișcări mariane internaționale, Papa Francisc a avertizat că Sacramentul Căsătoriei a fost redus la o simplă asociere între persoane, îndemnându-i pe participanți să fie mărturisitori în această lume secularizată. "Familia este sub atac, familia este lovită, familia este supusă degenerării", a afirmat Sfântul Părinte la audiența din 25 octombrie. A avertizat împotriva percepției comune în societate conform căreia "orice poate fi numit familie"."Ceea ce se propune nu este căsătorie ci o asociere. Nu este vorba de căsătorie! Trebuie să spunem aceasta foarte clar și explicit!", a subliniat Papa Francisc. A deplâns faptul că există atât de multe "noi forme" de uniuni care sunt "total distructive și limitează măreția iubirii conjugale". Subliniind numărul mare de persoane care trăiesc în concubinaj sau sunt separați ori divorțați, a explicat că "cheia" de ajutor este o pastorație apropiată, care asistă și însoțește cu răbdare cuplurile. Papa Francisc a folosit încă o dată formatul întrebări și răspunsuri la audiența cu membrii mișcării Schoenstatt, care și-a celebrat 100 de ani de la fondarea în Germania. La audiența din Aula Paul al VI-lea au participat aproximativ 7.500 de membri ai organizației mariane internaționale, laici și clerici deopotrivă, din zeci de țări din lumea întreagă. În răspunsurile la întrebările privind căsătoria, Papa Francisc a explicat că societatea actuală a "devalorizat" Sacramentul, transformându-l într-un ritual social, eliminând elementul esențial, și anume uniunea cu Dumnezeu. "Atâtea familii sunt divizate, atâtea căsătorii sunt sfâșiate, există un relativism privind conceptul de Sacrament al Căsătoriei", a spus Papa, subliniind că din punct de vedere sociologic și creștin "există o criză a familiei deoarece este lovită din toate părțile și ajunge plină de răni!" Legat de Fecioara Maria, Pontiful a spus că vizita ei la verișoara Elisabeta este un simbol puternic pentru misiunea mișcării și a subliniat că nici un creștin nu se poate numi orfan deoarece o avem pe ea ca mamă, ce continuă să dea viață. Pontiful a amintit de istoria fondării mișcării, de cum a fost ea începută de pr. Joseph Kentenich în timpul primului război mondial. După perioada petrecută într-un lagăr de concentrare, preotul a început să călătorească spre periferiile lumii pentru a predica Evanghelia. Mărturia este vitală pentru răspândirea Evangheliei, a spus Sfântul Părinte, explicând că adevărata mărturie înseamnă trăirea "în așa fel încât dorința de a trăi așa cum trăim noi se naște și în inimile altora; [...] a trăi astfel încât ceilalți să fie interesați și să întrebe: de ce?" Episcopul Romei a subliniat că deși suntem chemați să dăm mărturie, "nu suntem mântuitorii nimănui", ci doar îl transmitem pe Isus, Cel care deja ne-a mântuit pe toți. Mărturia adevărată ne scoate din noi înșine și ne împinge pe străzile lumii, a continuat Papa, repetându-și declarația că o Biserică, o mișcare sau o comunitate care nu iese din sine "se îmbolnăvește". "O mișcare, o Biserică sau o comunitate ce nu merge în afară greșește", a spus el. "Nu vă fie teamă! Mergeți în misiune, mergeți pe drumuri. Noi suntem persoane pe drum." Închiderea în interior nu ajută la înțelegerea adevărului. Realitatea, a explicat el, se vede mai bine de la periferie decât de la centru, indicând drept contra-exemplu unele Conferințe Episcopale: "totul funcționează bine, este bine organizat", dar ar putea să facă totul cu mai puțin "funcționalism și cu mai mult zel apostolic, cu mai multă libertate interioară, cu mai multă rugăciune, iar această libertate interioară este curajul de a merge în exterior". Întrebat despre procesul de reformare a Curiei Romane, Papa Francisc a explicat că adesea înnoirea este înțeleasă ca însemnând mici schimbări, aici și acolo, sau schimbări ce vin din necesitatea adaptării la vremurile curente. Dar aceasta nu este o înnoire adevărată, subliniind că sunt oameni care îi spun zilnic că trebuie să înnoiască Banca Vaticană sau Curia, dar "este ciudat că nimeni nu vorbește despre reforma inimii". La final Pontiful a binecuvântat crucile misionare ale celor prezenți, misionari pe toate continentele lumii, și a amintit că la un moment dat a primit o imagine cu Fecioara Maria de la Schoenstatt, căreia i se roagă și acum. Întâlnirea cu Papa a avut loc în a doua zi a vizitei în Roma, vizită ce a inclus și o Liturghie în Bazilica San Pietro, prezidată de Cardinalul Francisco Javier Errazuriz. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 725, Ultimul acces: 2026-07-30 21:11:16
|
Timp total: 0.03s...
[]:1