Sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor BRU - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor BRU

[2014-10-29]
În perioada 27-29 octombrie 2014, s-a desfășurat la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major, sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. La lucrările sinodale, desfășurate sub președinția Preafericitului Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major, au participat toți Episcopii Greco-Catolici din România și din afara țării.
Printre temele dezbătute de Părinții sinodali, amintim: chestiuni canonice și administrative, situația comunităților din diaspora, stadiul procesului de beatificare al Episcopilor greco-catolici morți în faimă de martiri sub regimul comunist, Anul dedicat vieții consacrate, prezentarea recentei Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor desfășurate la Roma în perioada 5-19 octombrie 2014 cu tema "Provocările pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării", precum și aspecte ecumenice și pastorale. A fost aprobat de către Sinod Regulamentul de organizare și de funcționare al Facultății de Teologie Greco-Catolică din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Referitor la alegerile prezidențiale programate pentru luna noiembrie a anului în curs, Sinodul Episcopilor îi îndeamnă pe toți credincioșii, dar și pe toți oamenii de bunăvoință, să își exercite dreptul la vot și să îi voteze pe acei candidați care promovează valorile Evangheliei, ale demnității umane, care sprijină familia și respectă viața, care promovează binele comun și dreptatea bazată pe adevăr și solidaritatea cu cei lipsiți, care promovează pacea, valorile eticii creștine și Creația lui Dumnezeu.
În după-masa zilei de marți 28 octombrie 2014, Episcopii sinodali au participat în Catedrala Arhiepiscopală "Sfânta Treime" din Blaj la celebrarea unui Parastas cu ocazia comemorării a 66 de ani de la arestarea Episcopilor greco-catolici martiri și mărturisitori, iar în continuare la inaugurarea Muzeului Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Următoarea sesiune sinodală ordinară va avea loc în intervalul 18-20 mai 2015 la Blaj, sediul Arhiepiscopului Major.
Sinodul Episcopilor îi reunește pe toți Episcopii Greco-Catolici din România și din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara și toamna. (Notar - pr. Cristian Crișan)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 698, Ultimul acces: 2026-07-29 01:12:26