Papa Francisc: Biserica este Trupul lui Cristos[2014-10-22]Sfântul Părinte a susținut în această dimineață audiența generală în Piața San Pietro. Cu o oră înainte i-a primit pe atleții de la Clubul de Fotbal Bayern Munchen în Aula Paul al VI-lea. La audiența generală a continuat seria de cateheze despre Biserică, astăzi meditând asupra Bisericii ca Trup al lui Cristos. Papa Francisc a definit Biserica astfel: "o capodoperă, capodopera Duhului, care revarsă în fiecare viața nouă a Celui Înviat și ne pune unul lângă altul, unul în slujba și în sprijinul celuilalt, făcând astfel din noi toți un singur trup, edificat în comuniune și în iubire". A subliniat că nu este doar "trup edificat în Duh: Biserica este Trupul lui Cristos! Și nu este vorba pur și simplu despre un mod de a vorbi: suntem aceasta cu adevărat! Este marele dar pe care îl primim în ziua Botezului!"Papa a subliniat că ne ajută să ne amintim mai des cine suntem și ce a făcut Domnul Isus pentru noi. "Suntem Trupul Său, acel trup pe care nimic și nimeni nu îl mai poate smulge din El și pe care El îl acoperă cu toată pasiunea Sa și cu toată iubirea Sa, exact ca un mire cu mireasa sa." A mai subliniat că diviziunile, geloziile, neînțelegerile și marginalizările "nu sunt bune pentru că, în loc să edifice și să facă să crească Biserica precum trup al lui Cristos, o fărâmițează în atâtea părți, o dezmembrează". A amintit de un sfat dat de Apostolul Pavel corintenilor, care pe atunci se confruntau cu aceleași dificultăți. "Să nu fim geloși, ci să apreciem în comunitățile noastre darurile și calitățile fraților noștri. [...] Să apreciem calitățile, să ne apropiem și să participăm la suferința celor din urmă și a celor mai nevoiași; să exprimăm propria recunoștință tuturor." La finalul catehezei, Papa Francisc i-a salutat în mai multe limbi pe pelerinii și credincioșii participanți. În special s-a adresat angajaților la linia aeriană Meridiana, din Dieceza de Sardinia, Italia, care trec printr-un moment foarte dificil legat de locurile lor de muncă. "Sper că se va ajunge la o soluție echitabilă, care să țină cont, mai presus de toate, de demnitatea persoanei umane și de nevoile esențiale ale familiei. Adresez acest apel tuturor celor responsabili: vă rog, să nu fie nici o familie fără loc de muncă!" Legături: Textul integral al audienței generale Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-07-29 22:11:27
|
Timp total: 0.04s...
[]:1