Teologii din Vatican și din Cluj discută despre moștenirea Sf. Dionisie (Romanialibera.ro)[2014-10-14]Universitatea Babeș-Bolyai, în colaborare cu Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Mitropolia Ortodoxă a Clujului, Maramureșului și Sălajului și Institutul Patristic Augustinianum din Roma, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și a Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta, organizează un ciclu de conferințe care îl au în centru pe Sfântul Dionisie Areopagitul. Aceste conferințe reprezintă un bun prilej de dialog ecumenic între teologii catolici și cei ortodocși. Îi invităm pe cei interesați de studiul textelor patristice (public larg și specialiști în domeniu) la o serie de prelegeri și dezbateri, în zilele de 16 și 17 octombrie. Ciclul de conferințe, cu tema Sf. Dionisie Areopagitul. Izvoare, context, receptare, se va desfășura în Aula Magna, str. M. Kogălniceanu nr.1 (joi, 16 octombrie, orele 9.00-13.00) și în Aula Regele Ferdinand a Facultății de Istorie și Filosofie, str. Napoca nr.11 (joi, 16 octombrie, orele 15.00-19.30 și vineri, 17 octombrie, orele 9.00-13.00). Aceasta serie de prelegeri și dezbateri își propune să creeze un spațiu de reflecție pe teme filozofice și teologico-patristice, cu un caracter intercultural, pluridisciplinar și multiconfesional, spun organizatorii.Sfântul Dionisie Areopagitul este cinstit deopotrivă de ortodocși și de catolici Autor: Claudiu Padurean Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 705, Ultimul acces: 2026-08-01 00:39:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1