Sfințire de troiță la parohia Progresu, Protopopiatul Oltenița - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfințire de troiță la parohia Progresu, Protopopiatul Oltenița

[2014-10-07]
Duminică, 5 octombrie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Progresu, Protopopiatul Oltenița, informează sf-esc.ro
Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie, au slujit preacucernicii părinți consilieri Daniel Enașcu, Daniel Demișcă, Florin Ionescu, Cristi Gavrilă și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Marian Necula și un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbind despre porunca iubirii vrășmașilor, despre urmarea lui Hristos, Sfinților Apostoli și a tuturor Sfinților care au urmat și împlinit în viața lor această poruncă.
Preasfinția Sa a oferit domnilor Marian Barbu, Cătălin Iordache și Marin Dragnea Medalia Aniversară a Episcopiei pentru jertfelnicia depusă pentru înfrumusețarea bisericii parohiale din Progresu.
S-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai bisericii parohiale și s-a sfințit troița din curtea sfântului lăcaș.
Preasfinția Sa a cercetat bisericile parohiale din localitățile Podu Pitarului, Sohatu, Negoiești și Biserica Eroilor din Oltenița.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 609, Ultimul acces: 2026-07-30 16:57:08