Papa s-a întâlnit cu Nunții apostolici din Orientul Mijlociu[2014-10-05]Papa Francisc s-a întâlnit în dimineața zilei de joi, 2 octombrie 2014, cu diplomați ai Sfântului Scaun acreditați în țările din Orientul Mijlociu, la începutul întâlnirii lor din perioada 2-4 octombrie cu oficiali ai Curiei. Nunții apostolici din Siria, Iordan-Irak, Iran, Liban, Israel-Palestina, Egipt și Turcia i-au informat pe oficialii Vaticanului despre situația cu care se confruntă în funcțiile lor, în urma creșterii conflictelor și a violenței față de creștini și alte minorități. Într-o notă, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi SJ, a declarat că Papa Francisc i-a convocat personal pe reprezentanții papali în Vatican, "dată fiind situația gravă creată în ultimele luni în Orientul Mijlociu".Întâlnirea, având loc în Secretariatul de Stat, a avut ca temă principală: "Prezența creștinilor în Orientul Mijlociu". Între cei cu care s-au consultat Nunții apostolici s-au numărat oficiali ai Secretariatului de Stat și capi ai dicasterelor direct implicate în criză, cum ar fi Congregația pentru Bisericile Răsăritene, Consiliile Pontificale pentru Dialogul Interreligios și pentru Unitatea Creștinilor, Consiliile Pontificale pentru Justiție și Pace și pentru Pastorația Migranților și Itineranților, și oficiul de caritate al Papei, Cor Unum. Observatorii permanenți ai Sfântului Scaun la Națiunile Unite din New York și din Geneva și Nunțiul apostolic la Uniunea Europeană au fost de asemenea prezenți. Pr. Lombardi a declarat că întâlnirea a fost "o expresie a apropierii și preocupării Sfântului Părinte pentru această problemă importantă. El însuși a dorit să facă introducerea la lucrările întâlnirii, mulțumindu-le participanților reuniți pentru a se ruga și a reflecta împreună asupra la ceea ce trebuie făcut în confruntarea cu dramatica situație a creștinilor care trăiesc în Orientul Mijlociu și a altor minorități religioase și etnice care suferă din cauza violenței din întreaga regiune." Sfântul Părinte a fost clar impresionat, a adăugat pr. Lombardi, exprimându-și îngrijorarea pentru numeroasele locuri care suferă din cauza războiului și pentru "fenomenul terorismului pentru care viața persoanei nu are nici o valoare". Pr. Lombardi a spus că Papa Francisc s-a referit la traficul de arme ca fiind rădăcina multora dintre problemele de astăzi, și și-a exprimat îngrijorarea pentru "tragedia umanitară" care afectează numeroasele persoane forțate să își părăsească țările. Reafirmând importanța rugăciunii, Sfântul Părinte și-a exprimat speranța că se pot identifica inițiative și acțiuni la nivele multiple, pentru a "exprima solidaritatea întregii Biserici cu creștinii din Orientul Mijlociu și a implica întreaga comunitate internațională și toți oamenii de bunăvoință, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor numeroșilor oameni care suferă în regiune", a declarat pr. Lombardi. A mai vorbit la începutul întâlnirii de joi secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin. Prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, Cardinalul Leonardo Sandri, a prezentat, ca o punere în context, un raport amplu, complex, privind situația creștinilor din Orientul Mijlociu. Reprezentanții papali din Siria și Irak au ilustrat situația creștinilor din țările lor, și președintele Consiliului Pontifical "Cor Unum", Cardinalul Robert Sara, a ținut un discurs despre rolul Bisericii în fața crizei umanitare din Orientul Mijlociu. Joi după-amiază, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, Cardinalul Jean Louis Tauran, a vorbit în cadrul întâlnirii despre perspectivele dialogului religios cu islamul și despre provocările cu care se confruntă creștinii în Orientul Mijlociu. Cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, a vorbit de asemenea despre recenta sa vizită în Irak, ca trimis personal al Sfântului Părinte. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 604, Ultimul acces: 2026-07-30 17:31:12
|
Timp total: 0.04s...
[]:1