Papa Francisc: Locul privilegiat pentru a-l întâlni pe Isus sunt păcatele noastre - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Locul privilegiat pentru a-l întâlni pe Isus sunt păcatele noastre

[2014-09-04]
Forța vieții creștine stă în întâlnirea dintre păcatele noastre și Cristos care ne mântuiește. Acolo unde nu există această întâlnire, bisericile sunt în declin și creștinii căldicei, a afirmat Papa Francisc în cadrul predicii de la Liturghia de dimineața celebrată la Casa Santa Marta. Petru și Paul ne fac să înțelegem că un creștin se poate lăuda cu două lucruri: "cu propriile păcate și cu Cristos răstignit". Forța transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu, a explicat Papa, pleacă de la această conștientizare. Astfel Paul, în prima Scrisoare către Corinteni, îi invită pe cei care se cred înțelepți "să devină nebuni ca să ajungă înțelepți, pentru că înțelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu".
"Paul ne spune că forța Cuvântului lui Dumnezeu, aceea care schimbă inima, care schimbă lumea, care ne dă speranță, care ne dă viață, nu stă în înțelepciunea umană: nu stă în a vorbi frumos și a spune frumos lucrurile cu inteligența umană. Nu. Aceea este nebunie, spune el. Forța Cuvântului lui Dumnezeu vine din altă parte. Forța Cuvântului lui Dumnezeu trece prin inima predicatorului, de aceea spune celor care predică Cuvântul lui Dumnezeu: 'deveniți nebuni', adică nu vă puneți siguranța voastră în înțelepciunea voastră, în înțelepciunea lumii".
Apostolul Paul nu se laudă cu studiile sale - "studiase cu profesorii cei mai importanți ai timpului" - ci "doar cu două lucruri": "El însuși spune: 'Mă voi lăuda cu slăbiciunile mele'. Scandalizează acest lucru. Și apoi, într-un alt pasaj, spune: 'Mă laud doar în Cristos, și în Cristos răstignit'. Forța Cuvântului lui Dumnezeu este în acea întâlnire între păcatele mele și sângele lui Cristos, care mă mântuiește. Și când nu există acea întâlnire, nu există forță în inimă. Când uităm acea întâlnire pe care am avut-o în viață, devenim lumești, dorim să vorbim despre lucrurile lui Dumnezeu cu un limbaj uman, și nu ajută: nu dă viață".
Petru, în pasajul pescuirii minunate, trăiește și el experiența de a-l întâlni pe Cristos văzând propriul păcat: vede forța lui Isus și se vede pe sine însuși. Se aruncă la picioarele Lui, spunând: "Doamne, îndepărtează-te de la mine pentru că sunt un om păcătos". În această întâlnire între Cristos și păcatele mele stă mântuirea: "Locul privilegiat pentru întâlnirea cu Isus Cristos sunt propriile păcate. Dacă un creștin nu este capabil să se simtă cu adevărat păcătos și mântuit de sângele lui Cristos, al lui Cristos răstignit, este un creștin cu jumătate de măsură, este un creștin căldicel. Și când întâlnim Biserici în declin, când întâlnim parohii în declin, instituții în declin, cu siguranță creștinii care sunt acolo nu l-au întâlnit pe Isus Cristos sau au uitat de acea întâlnire cu Isus Cristos."
"Forța vieții creștine este forța Cuvântului lui Dumnezeu și tocmai în acel moment în care eu, păcătos, îl întâlnesc pe Isus Cristos, acea întâlnire schimbă viața... Și îmi dă forța pentru a vesti altora mântuirea". Papa Francisc a invitat la a ne pune câteva întrebări: "Eu sunt în stare să îi spun Domnului: 'Sunt păcătos', nu în teorie, ci mărturisind păcatul concret? Și sunt capabil să cred că tocmai El, cu sângele Lui, m-a mântuit de păcat și mi-a dat o viață nouă? Am încredere în Cristos?" Apoi a încheiat: "Cu ce se poate lăuda un creștin? Cu două lucruri: cu propriile păcate și cu Cristos răstignit."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 596, Ultimul acces: 2026-07-26 11:14:59