Cardinalul Poupard: Credința construiește pacea[2006-09-08]Cardinalul Paul Poupard a declarat ieri la întâlnirea de la Assisi că dialogul inter-religios poate să joace un rol important în construirea unei lumi pașnice. Președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Inter-religios (și al celui pentru Cultură) a luat cuvântul în cadrul celei de-a 20-a Întâlniri Inter-religioase de Rugăciune pentru Pace, ce se desfășoară la Assisi în zilele de 4 și 5 septembrie sub auspiciile Comunității Sant Egidio.Evenimentul marchează a 20-a aniversare a istoricei întâlniri de la sanctuarul franciscan, organizată de Papa Ioan Paul al II-lea. "Trăim astăzi într-o societate multiculturală și multireligioasă", a spus Cardinalul francez la deschiderea întâlnirii; "dar este, din păcate, și o societate marcată de violență și de constanta exploatare a religiilor." Prelatul a condamnat folosirea credinței ca mijloc de incitare la violență și ură. Adevărata credință, a spus el, este mereu o forță "a armoniei și păcii". Liderii religioși trebuie să încurajeze "respectul pentru ceilalți credincioși și să închege prietenii cu cei de alte tradiții religioase". Prima provocare pentru credincioși într-o lume multiculturală, a afirmat Cardinalul Poupard, este "aprofundarea propriei tradiții - nu într-o manieră selectivă, ci în deplină fidelitate față de tradiție religioasă". În dialogul inter-religios, a continuat el, este important să recunoaștem în mod onest diferențele, respectând credințele altora. Următoarea provocare este găsirea mijloacelor pentru "o colaborare în direcția construirii unei societăți mai pașnice și mai armonioase". Credincioșii de orice credință ar fi, a spus prelatul, trebuie să se unească pentru promovarea demnității umane și a respectării tuturor persoanelor. "Mai mult decât un program politic, pacea este un stare de spirit", a spus Cardinalul. Religiile au un rol special în formarea convingerilor religioase și a atitudinilor care conduc la o lume a păcii. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 660, Ultimul acces: 2026-08-18 11:10:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1