Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești a fost sfințită - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești a fost sfințită

[2014-09-01]
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au sfințit ieri, 31 august 2014, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Ilișești, Protopopiatul Suceava 2, județul Suceava, informeaz㠓Ziarul Lumina”.
La orele dimineții, cei doi ierarhi au fost întâmpinați de zeci de călăreți îmbrăcați în costume naționale, în sunetul buciumelor. Slujba Sfințirii a început la exterior și a continuat în interiorul locașului de închinăciune. La final, IPS Părinte Arhiepiscop Pimen și-a exprimat nădejdea că numele celor care au ajutat la refacerea și înfrumusețarea bisericii sfințite vor fi pomenite în împărăția cerurilor. A urmat sfințirea lumânărarului și a complexului parohial, iar apoi, pe un podium special amenajat, s-a oficiat Sfânta Liturghie de către cei doi ierarhi împreună cu soborul preoților și al diaconilor. Un material amplu de la acest eveniment veți putea citi în numărul de mâine al Ziarului Lumina, ediția de Moldova.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3190, Ultimul acces: 2026-07-27 12:25:01