Ponta, început de campanie electorală în biserici (Evz.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ponta, început de campanie electorală în biserici (Evz.ro)

[2014-08-12]
După o săptămână în care nu a participat la nici un eveniment public, Victor Ponta a participat, ieri, la Târgoviște, la manifestările prilejuite de sărbătorirea Sfântului Nifon, eveniment care a strâns câteva mii de participanți.
Alături de premierul Victor Ponta s-a mai aflat ministrul Educației, Remus Pricopie. Cu acest prilej, Ponta a anunțat că Guvernul, împreună cu Patriarhia Română sprijină refacerea operelor lui Constantin Brâncoveanu, inclusiv a palatului construit în județul Dâmbovița în perioada domniei acestuia, de la Potlogi. „Împreună cu Patriarhia Română am încercat să sprijinim nu numai evenimentele de comemorare ci și mai ales refacerea operelor lui Brâncoveanu”, a precizat Victor Ponta. Gestul premierului vine în contextul recentei sale declarații, de la Consiliul Național PSD de la Craiova: „Nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în țara mea. Așa m-am născut, așa o să mor, sunt mândru de asta”.
Participare la slujba catolică de la Cacica
În plus, pe 15 august, Victor Ponta se va afla la slujba romano-catolică de la Cacica, în județul Suceava. „Am fost invitat și voi merge la evenimentele bisericii Greco-catolice, ale cultelor reformate sau neoprotestante, am felicitat comunitatea musulmană din România cu ocazia încheierii Ramadanului. România este o țară în care absolut toți cei care au o credință și chiar și cei care nu au nicio credință pot să trăiască respectând Constituția și legile țării’’, a explicat Ponta. El a avut recent o dispută cu biserica luterană, care i-a explicat liderului PSD că Klaus Iohannis este protestant, nu neoprotestant.
Autor: Mircea Marian

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 527, Ultimul acces: 2026-07-31 06:47:12