Fr. Guy Consolmagno premiat pentru că arată că religia și credința pot co-exista - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Fr. Guy Consolmagno premiat pentru că arată că religia și credința pot co-exista

[2014-07-21]
Pentru a arăta că Biserica nu se opune științei, oamenii de știință trebuie, în comunitățile de care aparțin, să nu ezite să împărtășească dragostea pe care o poartă științei. Astfel consideră fratele iezuit și astronomul papal Guy Consolmagno, care tocmai a primit prestigioasa medalie Carl Sagan pentru "comunicare extraordinară ca om de știință specializat în planetologie". Distincția a fost acordată de Divizia pentru Științe Planetare a Societății Americane de Astronomie (AAS), informează The Huffington Post.
Conform unui comunicat al AAS, "Guy a devenit vocea juxtapunerii planetologiei și astronomiei cu credința creștină". Se mai spune că iezuitul este "un purtător de cuvânt rațional, care poate să transmită în mod excepțional cât de bine pot să co-existe religia și știința pentru credincioși". Situl Societății lui Isus spune că fr. Consolmagno a fost premiat deoarece "ocupă o poziție unică în cadrul ordinului nostru ca purtător de cuvânt credibil pentru onestitatea științifică în contextul credinței religioase". Iezuitul este cunoscut pentru cartea sa de astronomie "Turn Left At Orion", pentru emisiunea de radio la BBC "A Brief History of the End of Everything", dar și pentru numeroasele conferințe în care transmite entuziasmul privind cercetarea științifică. În 2014 a ținut discursul de deschidere la Universitatea Georgetown.
După vârsta de 30 de ani Consolmagno a intrat în Ordinul Iezuit, înainte lucrând la Observatorul Colegiului Harvard, la Institutul de Tehnologie Massachusetts și în Trupele de Pace. Atribuind apartenenței sale la iezuiți faptul că poate vorbi despre credința sa în contexte publice, fr. Consolmagno a spus că una dintre "marile binecuvântări ale vocației mele" este faptul că "mă pot concentra pe comunicarea pasiunii mele pentru știință și să las colarul să vorbească mai departe pentru mine". Premiul îi va fi înmânat la a 46-a adunare anuală a Diviziei pentru Științe Planetare, în Tucson, Arizona, în luna noiembrie. Telescopul Vaticanului, operat din Observatorul Vaticanului, este amplasat în regiune, în Munții Pinaleno din Arizona.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 540, Ultimul acces: 2026-08-05 08:40:14