Servicii sociale derulate în Protopopiatul Slobozia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Servicii sociale derulate în Protopopiatul Slobozia

[2014-07-16]
Protopopiatul Slobozia, prin serviciile sociale acreditate, a desfășurat, în trimestrul al II-lea al anului 2014, 19 activități sociale, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale și financiare, în valoare totală de 24.823 lei (sumele provin din Fondul Filantropia, din donații și sponsorizări), informează Ziarul Lumina. Obiectivul principal al acțiunii a fost depășirea situațiilor de criză a unui număr de 5 familii și 74 de persoane aflate în dificultate din municipiul Slobozia. De asemenea, la nivelul celor 70 de parohii din cuprinsul Protopopiatului Slobozia, conform rapoartelor trimestriale de activitate, au fost desfășurate 68 de activități sociale, în cadrul cărora a fost oferit sprijin material și financiar, pentru depășirea situațiilor de criză, în valoare totală de 89.813 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 1.118 copii, 466 persoane vârstnice, 718 persoane aflate în dificultate, 551 familii, 2 persoane cu dizabilități, 22 elevi, 1 teolog și 857 persoane private de libertate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 490, Ultimul acces: 2026-08-04 13:39:52