Put(i)na lui Ștefan (Adevarul.ro) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Put(i)na lui Ștefan (Adevarul.ro)

[2014-07-03]
S-au împlinit ieri 510 ani de la plecarea către ceruri a „atletului lui Hristos”, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Bine că ne-o spune calendarul (laic și bisericesc) pentru că altfel, luați de vâltoarea contemporaneității, am fi uitat cu totul. În conștiința publică pare că Putna lui Ștefan se transformă încet dar sigur în putina cu bani a puterii, pe care se bat mulți dintre conducătorii noștri.
Mai aud încă voci prin societatea românească ce contestă canonizarea lui Ștefan cel Mare. Motivele ar fi diverse: ba că ar fi afemeiat, ba că a avut copii din flori, ba că ucidea cu cruzime etc. Toți aceștia n-au înțeles nimic nici din viața Sf. Maria Magdalena (celebra desfrânată din Biblie) și nici din rostul Bisericii. Dacă aș lucra pe „materialul clientului” aș spune că Biserica rostul acesta îl are: să transforme păcătoșii în sfinți.
Ștefan a reușit să fie cineva pentru neamul acesta, chiar dacă ar fi fost așa cum spun ei. Înseamnă că puterea sa de convertire, de transfigurare a propriei ființe a fost una demnă de înălțimea la care Biserica l-a așezat. De altfel, chiar și Apusul creștin l-a gratulat (dinainte de a o face BOR-ul) cu expresia „atletul lui Hristos” ceea ce arată că Ștefan cel Mare a știut să-și pună calitățile sale de conducător în slujba țării și a Bisericii lui Hristos.
România se poate mândri astăzi cu multe obiective de patrimoniu mondial, ctitorite de sfântul voievod. Însăși lunga sa domnie (47 ani) demonstrează rolul benefic pe care Ștefan l-a avut pentru Moldova.
Din păcate, modelul de conducător întruchipat de Ștefan este astăzi pe cale de dispariție. Dacă mormântul său de la Putna ne vorbește despre posibilitatea unor conducători preocupați de soarta poporului, cam greu putem vorbi astăzi despre aleșii noștri, predispuși prea mult la negocieri și jocuri de culise făcute pentru interese obscure.
Arhetipul puterii de a conduce demn poporul, este încet, dar sigur, transformat azi, de către faptele conducătorilor, într-un arhetip al puterii corupte. Zi de zi aflăm despre acte de corupție în zonele conducerii. Aceasta deoarece în mentalul conducătorilor actuali, Putna, ca loc unde conducătorul demn își doarme somnul de veci, se transformă într-o putină cu bani, pe care conducătorii se bat ca să o administreze mai mult în beneficiu propriu. Nu știu câți îi mai cinstesc memoria și mormântul, dar cu siguranță vedem câți se bat pentru a fi pe locul lui.
Este suficient să faci o trecere în revistă a știrilor din lumea politică. Numărați câte sunt despre problemele reale ale societății noastre și câte sunt despre luptele politice dintre ei. Diferența reflectă exact cota de încredere în politicieni.
Dacă Ștefan s-a bătut pentru binele poporului său, aleșii de azi par să se bată mai mult pentru binele propriu și mai puțin pentru binele poporului.
Autor: Eugen Tănăsescu

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 546, Ultimul acces: 2026-08-04 22:48:36