Sfințirea bisericii Sfinții Petru și Pavel din Buciumi[2014-07-03]Duminică, 29 iunie 2014, ziua în care Biserica celebrează memoria Sfinților Apostoli Petru și Pavel, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a sfințit noua biserică cu hramul Sfinții Petru și Pavel din parohia Buciumi - vechea biserică parohială fiind în folosința parohiei ortodoxe. Programul a început printr-o procesiune de la școala în care, vreme de mai mulți ani, a funcționat o capelă pentru parohia greco-catolică Buciumi, până la noua biserică, unde copii îmbrăcați în strai popular l-au întâmpinat pe Ierarhul de Cluj-Gherla în mod tradițional, cu pâine și sare, iar pr. paroh Radu Puie a rostit un cuvânt de bun venit. A urmat ceremonia sfințirii bisericii, în masa altarului fiind așezate moaștele Fericitului Vladimir Ghika, preot martir, mărturisitor al credinței în închisorile comuniste.Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată în continuare pe un altar amenajat afară, în fața ușilor noii biserici, în timp ce poporul credincios a umplut curtea și împrejurimile. Au participat Mons. Mihai Todea, Vicar general eparhial, și peste 20 de preoți din Eparhia de Cluj-Gherla, dar și preoți din Eparhiile de Oradea și Maramureș, studenți ai Seminarului "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Cluj-Napoca și peste 500 de credincioși din Protopopiatul Cluj II și împrejurimile localității Buciumi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Magnificat" al Catedralei episcopale din Cluj-Napoca, dirijat de prof. Alexandru Suciu. Istoricul parohiei greco-catolice Buciumi a fost prezentat de PS Florentin în prima parte a cuvântului de învățătură: "În anul 1700 aici s-a trecut la Sfânta Unire cu Biserica Romei și această comunitate, în anul 1947, conform ultimului Șematism înaintea prigoanei, era o comunitate de 2263 de credincioși greco-catolici. Între cultele din localitate erau și 5 romano-catolici și 50 ortodocși. Era o comunitate greco-catolică prosperă care avea Reuniunea Mariană de 199 de membre, avea o școală confesională cu 270 de elevi greco-catolici, o casă parohială cu 5 camere și, sigur, biserica de zid construită în 1872, renovată în 1922... Pentru pacea din Buciumi, pentru armonia între oameni am preferat să construim o nouă biserică... Pentru liniștea sufletească am ridicat noua biserică, deoarece nu se cuvenea ca această comunitate să slujească în școală." Episcopul de Cluj-Gherla a schițat apoi, în câteva cuvinte, chipurile celor doi sfinți: "Apostolul Petru este cel care a primit misiunea întâi-stătătoare din partea Mântuitorului Isus Cristos: 'Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție îți voi da cheile Împărăției Cerurilor'. În tradiție, acela care avea cheile casei era stăpânul casei, cel care avea responsabilitatea și grija tuturor bunurilor din casă. În mod asemănător, pe plan spiritual, Sf. Petru a primit acest mare mandat asupra Împărăției Cerurilor. Sfântul Petru a primit și un alt mandat... 'Simone, Simone, Satana mi-a cerut să vă cearnă ca pe grâu, dar Eu m-am rugat pentru tine, să nu piară credința ta; și tu, oarecând, întorcându-te, întărește pe frații tăi'... Petru nu primește de la Hristos promisiunea că nu va cădea, ci primește promisiunea că se va întoarce, cu un scop foarte precis: pentru a întări pe frații săi. Aceasta este și astăzi misiunea Sfântului Părinte, urmașul lui Petru, Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu." "Sărbătoarea de astăzi îi alătură Sfântului Petru figura Sfântului Apostol Pavel... pe când era cuprins mai puternic de 'ortodoxia' propriei credințe iudaice, l-a atins harul lui Cristos când se afla pe drumul Damascului, plecat cu scrisori pentru a putea duce în închisoare pe aceia care propovăduiau numele lui Cristos. După momentul de orbire, Pavel se va întoarce la credința creștină... Spre deosebire de Petru, stânca credinței, cel care a venit să întărească pe frații săi, Sf. Pavel este 'vasul ales' căruia Dumnezeu i s-a descoperit. Pavel a primit și o altă misiune, aceea de 'Apostol al neamurilor'. Dacă fără Petru, Biserica era lipsită de stânca fundamentală, fără Pavel, Biserica creștină ar fi rămas o sectă iudaică, alături de farisei, saduchei, zeloți ș.a.... Iată cum Biserica dorește să ne pună astăzi în față doi oameni care au avut merite deosebite și au murit martiri. De aceea Biserica Romei a rămas prima în caritate, în iubire, în slujire, pentru că din primele timpuri creștinii mergeau în pelerinaj la Roma, la mormintele Sfinților Apostoli, pentru a primi întărire de la aceia care au mărturisit credința". În încheierea celebrării liturgice, pr. paroh Radu Puie a adresat un cuvânt de mulțumire pentru ziua de bucurie "pe care o parte din bunii noștri credincioși nu au apucat să o vadă și să se bucure de ea de aici de pe pământ, dar cred că cu siguranță ei ne asistă în rugăciune din casa Tatălui Ceresc și se bucură împreună cu noi". A fost o caldă mulțumire adresată PS Florentin "pentru grija părintească și pentru că a încununat prin sfințirea bisericii drumul celor 10 ani cât s-au desfășurat lucrările". PS Florentin a oferit diplome pentru edificarea bisericii, atât pr. paroh Radu cât și credincioșilor parohiei Buciumi, consiliului parohial, primarului Ioan Eugen Lazăr și unor persoane care au contribuit semnificativ la zidirea lăcașului de cult. Totodată, pr. Radu Puie a oferit Preasfinției Sale Florentin, din partea comunității din Buciumi, o icoană a Preasfintei Fecioare Maria. Programul zilei de sărbătoare s-a încheiat printr-o mare agapă fraternă la care au fost invitați toți participanții. (Sursa: vedeți aici) Imagini: Legături: Album foto Picasa Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 492, Ultimul acces: 2026-08-04 22:48:35
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1