Pelerinajul tradițional de Sfântă Mărie, la Nicula - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pelerinajul tradițional de Sfântă Mărie, la Nicula

[2006-08-20]
Luni, 14 august, de la ora 16.00, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial, Mons. Mihai Todea, Vicar General, împreună cu preoți, persoane consacrate și credincioși ai Eparhiei de Cluj-Gherla, au străbătut, pe jos, drumul de la fostul centru eparhial, Gherla, până la Biserica "Adormirii Maicii Domnului" din Nicula. Pelerinajul a fost făcut ca semn de venerare a Preasfintei Fecioare Maria, dar și pentru a cinsti memoria întemeietorului primei comunități monahale pe aceste meleaguri, Cardinalul Iuliu Hossu, cel care, vreme de 27 de ani (1921-1948), a condus și a binecuvântat pelerinajele zecilor de mii de credincioși ce invadau, de "Sfântă Mărie Mare", cărările Niculei, aflăm dintr-o corespondență trimisă de Biroul de Presă al Eparhiei clujene.

În jurul orei 18.00 Episcopul și pelerinii au fost întâmpinați de către pr. paroh Patriciu Sălăjan și credincioșii parohiei Nicula, în biserica lor parohială. După acest moment, a fost celebrată slujba Vecerniei cu un cuvânt de învățătură rostit de PS Florentin. Programul a continuat cu o noapte de priveghere, în cadrul căreia s-a celebrat Sfânta Liturghie și s-au făcut rugăciuni specifice Postului Sfintei Marii. Primele oficii ale dimineții de 15 august au fost Sfântul Rozariu și Slujba de Sfințire a Apei. Încununarea Măritei Sărbători a mutării la ceruri a Preasfintei Fecioare Maria, a fost Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de la ora 10.30. Alături de Episcopul Eparhial au concelebrat 24 de preoți. Alți preoți s-au pus la dispoziția credincioșilor pentru spovezi, iar alții au plecat să celebreze în parohiile lor, după ce au rămas întreaga noapte la rugăciune în biserică. În predica rostită la Sfânta Liturghie PS Florentin a vorbit despre cel dintâi motiv al prezenței pelerinilor în acel loc binecuvântat, cea mai mare sărbătoare a Preasfintei Fecioare Maria din cadrul anului liturgic, Adormirea Maicii Domnului și ridicarea ei cu trupul și cu sufletul la gloria cerească. Episcopul a vorbit despre sfințenia prin care Preasfânta Fecioară Maria s-a ridicat mai presus decât toți îngerii și sfinții, trecând prin moarte spre viață "biruind astfel încă o dată și confirmând biruința Fiului ei, biruința finală asupra ghimpelui morții și deschizându-ne nouă tuturor poarta spre viață."

În ultima parte a predicii, PS Florentin a subliniat faptul că pelerinii greco-catolici au sosit la Nicula pentru a arăta tuturor "că Biserica Greco-Catolică nu a murit ci a trecut și ea printr-un moment de liniște, de adormire, a trecut spre o nouă viață și acum reînvie. Suntem conștienți că aici trebuie să fim, prin tradiția pe care au statornicit-o înaintașii noștri." După prezentarea unui scurt istoric al pelerinajelor la Nicula, Episcopul de Cluj-Gherla a arătat că, deși istoria este în prezent falsificată și rolul Bisericii Greco-Catolice la Nicula este nerecunoscut de către actualii administratori ai Mănăstirii, afirmarea adevărului istoric este o datorie, deoarece doar adevărul ne va face liberi. Preasfinția Sa a enumerat din nou cererile Bisericii Greco-Catolice cu privire la vechiul așezământ monahal: "Dorim să se cunoască și să se recunoască adevărul. Să se cunoască și să se recunoască faptul că această tradiție de acum, a pelerinajelor la Mănăstirea ortodoxă Nicula, își are originea tocmai în tradiția Bisericii Greco-Catolice. Oamenii care sosesc acum sunt aici datorită acelor oameni care veneau cu zecile de mii, nu cu autobuze plătite, nici cu trenuri, ci veneau pe jos cântând. Peste dealuri și văi răsunau cântări, nu muzica ce se aude acum, nici magazinele cu obiecte de tot felul. Nu era nimic dintre acestea. Erau grupuri de pelerini cântând și rugându-se cu crucea în frunte. Acestea erau pelerinajele adevărate din vremea părinților noștri și pe acestea am dorit să le reînviem și prin pelerinajul pe care l-am făcut împreună, arătând că ne cunoaștem starea de pelerini pe acest pământ".

Preasfinția Sa a arătat mai cu seamă nevoia urgentă de a se restaura Biserica de zid a Mănăstirii ridicată de Episcopii greco-catolici. Biserica este în mod voit neîntreținută, în primejdie de a se nărui din același motiv al intenției ștergerii urmelor greco-catolice la Mănăstire. Pentru credincioșii greco-catolici, această biserică reprezintă unicul lăcaș de cult rămas din timpul pelerinajelor greco-catolice, "biserica în care de fapt și-a avut originea această strălucire a pelerinajelor de la Nicula. De aceea, facem și în continuare vom face, tot ce ne stă în putință, pentru ca biserica de zid construită de Episcopul Mihail Pavel să nu fie distrusă, să nu fie demolată și nici demontată." Urmând tradiției statornicite la Nicula, de a se dărui Domnului noi fii întru sfântă slujire, în cadrul celebrării liturgice, Biserica și-a exercitat vocația sa de mamă. Astfel, prin impunerea mâinilor Episcopului Florentin, a fost hirotesit lector Leonard Tony Farauanu, student doctorand la Institutul Teologic Internațional pentru Studii despre Căsătorie și Familie din Gaming-Austria. De asemenea, Presfinția Sa Florentin, l-a hirotonit întru sfântă preoție pe diaconul Vasile Gabriel Man, absolvent (în anul 2005) al Seminarului Teologic "Sfântul Ioan Evanghelistul" și al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai.Fotografii de la pelerinaj vor fi publicate pe situl BRU.ro.

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 673, Ultimul acces: 2026-08-20 05:14:21