Fecioara Maria sărbătorită în Coasta de Fildeș[2006-08-22]În prezența a peste 500 de persoane în Coasta de Fildeș, marți, 15 august, a fost sărbătorită Sfânta Fecioară. Statuia Maicii Domnului, informează situl Diecezei de Iași, a fost îmbrăcată în stil tradițional, baoule, și purtată de Legiunea Mariei (un grup de rugăciune marian). Procesiunea a fost bine organizată de grupul Scout și animată de corul comunității.În cadrul Sfintei Liturghii în cinstea mamei Mântuitorului, înălțată cu trupul și cu sufletul, pr. Gabriel Cimpoeșu a administrat Botezul la trei copii. "A fost ceva deosebit pentru că de obicei administrăm Botezul adulților, de această dată a fost posibil întrucât familiile copiilor erau catolice", afirmă preotul originar din Dieceza de Iași. "Acest lucru vrea să spună că grupul catolicilor e mereu în creștere și că se pun deja bazele unei tradiții catolice în zonă." Totul a durat mai bine de patru ore, după care a urmat prânzul comunitar, o adevărată sărbătoare de comuniune între toți cei prezenți. În Africa, Biserica este văzută ca o familie, și întrucât Maria e mama Bisericii, credincioșii de aici o simt într-adevăr ca pe o mamă, aproape, și-i acordă toată cinstea cuvenită. "Fie ca Sfânta Fecioară care e Regina Păcii să mijlocească darul păcii pentru Coasta de Fildeș care se chinuie să ajungă la o soluție privind conflictul început acum patru ani", își încheie pr. Cimpoeșu corespondența pentru Ercis.ro. Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 676, Ultimul acces: 2026-08-17 07:12:30
|
Timp total: 0.05s...
[]:1