Cutia Speranței, darul pentru copiii din Kenya - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cutia Speranței, darul pentru copiii din Kenya

[2014-06-19]
În solemnitatea Preasfintei Treimi, duminică, 15 iunie 2014, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 8,30, elevii comunității din Gioseni au oferit din nou cu bucurie și emoție darul lor la altar: "Cutia speranței". Această acțiune tinde să devină o frumoasă tradiție de solidaritate cu copiii săraci din Kenya, în perioada Postului Mare și a Timpului Pascal. Sfânta Liturghie a fost celebrată de pr. Florin-Petru Sescu, director al Centrului Misionar Diecezan, împreună cu pr. paroh Mihai Simon, citim în relatarea de pe Ercis.ro.
La începutul Liturghiei au fost binecuvântați copiii și sfințiți crinii. În cuvântul de învățătură, pr. Florin-Petru Sescu a vorbit, pe înțelesul copiilor, despre misterul Preasfintei Treimi și a prezentat, în imagini, aspecte din viața copiilor din Kenya, precum și câteva dintre proiectele realizate. Copiii au participat activ la Sfânta Liturghie: au citit lecturile și intențiile la Rugăciunea credincioșilor, au adus darurile la altar, la ofertoriu, s-au rugat din toată inima și au animat cântările liturgice la diferite instrumente. La finalul Liturghiei, pr. Florin-Petru Sescu a mulțumit tuturor pentru generozitatea și sensibilitatea față de nevoile aproapelui.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului socio-educativ internațional "Un dar pentru copiii din Kenya", în parteneriat cu Centrul Misionar Diecezan Iași, Episcopia Romano-Catolică de Iași, Comunitatea din Maikona - Kenya, Inspectoratul Școlar Județean Bacău și unități școlare din județul Bacău, având ca scop formarea copiilor în spiritul moralei creștine, cultivarea angajamentului social și grija pentru cei săraci și aflați în nevoi.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:
Legături:
Album foto Picasa

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 508, Ultimul acces: 2026-07-27 01:16:44