Papa a încheiat mini-seria dedicată darurilor Duhului Sfânt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa a încheiat mini-seria dedicată darurilor Duhului Sfânt

[2014-06-11]
"Darul temerii de Dumnezeu, despre care vorbim astăzi", a spus Papa la audiența generală de miercuri, "încheie seria celor șapte daruri ale Duhului Sfânt. Nu înseamnă să ne fie frică de Dumnezeu: știm bine că Dumnezeu este Tată și că ne iubește și vrea mântuirea noastră și mereu iartă, mereu; de aceea nu există motiv de să ne fie frică de El! În schimb, teama de Dumnezeu este darul Duhului care ne amintește cât de mici suntem în fața lui Dumnezeu și a iubirii Sale, și că binele nostru constă în a ne abandona cu umilință, cu respect și încredere în mâinile Lui."
Pontiful a explicat că atunci când Duhul Sfânt sălășluiește în noi "ne revarsă mângâiere și pace". "Teama de Dumnezeu ajunge să asume în noi forma docilității, a recunoștinței și a laudei, umplând inima noastră de speranță. De fapt, de atâtea ori nu reușim să percepem planul lui Dumnezeu și ne dăm seama că nu suntem capabili să ne asigurăm noi înșine fericirea și viața veșnică. Însă tocmai în experiența limitelor noastre și a sărăciei noastre Duhul ne întărește și ne face să percepem că singurul lucru important este să ne lăsăm conduși de Isus în brațele Tatălui Său."
Sfântul Părinte a explicat că avem nevoie de acest dar deoarece "ne face să conștientizăm că totul vine din har și că adevărata noastră forță se află numai în urmarea Domnului Isus și în a lăsa ca Tatăl să poată revărsa asupra noastră bunătatea Sa și milostivirea Sa. [...] Teama de Dumnezeu nu face din noi niște creștini timizi, resemnați, ci generează în noi curaj și forță! Este un dar care face din noi creștini convinși, entuziaști, care nu rămân supuși Domnului din frică, ci pentru că sunt emoționați și cuceriți de iubirea Sa! A fi cuceriți de iubirea lui Dumnezeu! Și acesta este un lucru frumos. A ne lăsa cuceriți de această iubire de tată, care ne iubește mult, ne iubește cu toată inima sa."
La final a avertizat că "darul temerii de Dumnezeu este și o 'alarmă' în fața persistenței în păcat. Când o persoană trăiește în rău, când blestemă împotriva lui Dumnezeu, când îi exploatează pe ceilalți, când îi tiranizează, când trăiește numai pentru bani, pentru vanitate sau putere sau orgoliu, atunci sfânta teamă de Dumnezeu ne pune în alertă: atenție! [...] Atenție să nu ne punem speranța în bani, în orgoliu, în putere, în vanitate, pentru că toate acestea nu ne pot promite nimic bun!" A încheiat cu cuvintele Psalmului 34 și invitând "să îi cerem Domnului harul de a uni glasul nostru cu cel al săracilor pentru a primi darul temerii de Dumnezeu și a ne putea recunoaște, împreună cu ei, îmbrăcați de milostivirea și de iubirea lui Dumnezeu, care este Tatăl nostru, tăticul nostru. Așa să fie."
Legături:
Textul integral al audienței generale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 536, Ultimul acces: 2026-08-05 01:59:54