Luna Filantropiei – Luna copilului în culori - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Luna Filantropiei – Luna copilului în culori

[2014-06-10]
Iunie este „Luna Filantropiei – Luna copilului în culori” în toate așezămintele sociale din județele Alba și Mureș aflate în administrarea Arhiepiscopiei Alba Iuliei. În această perioadă au loc acțiuni și evenimente în casele de tip familial, centrele de zi și cele educaționale care oferă servicii pentru copii, în centrele de consiliere, dar și în celelalte așezăminte sociale.
Toate aceste centre sociale pot fi vizitate de cei care doresc să afle mai multe despre activitate socială desfășurată în ele.
Marțea aceasta, aproximativ 500 de copii din așezămintele sociale au susținut un spectacol la Casa de cultură din Reghin. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, informează TRINITAS TV.
„Referindu-se la marea însemnătate ce o prezintă copilul pentru omenire scriitoare engleză Ellen Key are perfectă dreptate când îl numește Majestatea sa, copilul.. Ea spune că în pruncul din fașă zace viitorul. În copilul care se joacă înaintea noastră stă viitorul omenirii. Conștienți de aceasta noi ne străduim să le oferim copiilor educația religioasă și morala creștină. În acest fel, în sufletele lor minunate și colorate ca florile noi sădim idealurile sfinte ale Marelui Pedagog și Învățător al lumii, Iisus Hristos”, a mărturisit Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
În a fost prezentată și o expoziție cu lucrări artistice și obiecte realizate de copii. Nu au lipsit nici desenele pe asfalt, realizate în Parcul Central din Reghin.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei, Asociația ”Filantropia Ortodox㔠– Filiala Reghin în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Reghin.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 542, Ultimul acces: 2026-07-29 05:01:41