Stana de oi pentru episcopul vicar Ioachim Bacauanul: "Cine nu are o oaie sa aduca bani" (Ziare.com) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Stana de oi pentru episcopul vicar Ioachim Bacauanul: "Cine nu are o oaie sa aduca bani" (Ziare.com)

[2014-06-04]
O baza militara dezafectata este folosita de Arhiepiscopia Romanului si Bacaului drept stana de oi, cu toate ca terenul a fost primit ca donatie pentru a fi centru social.
Fosta baza militara, intinsa pe 64 de hectare in comuna Itesti, din judetul Bacau, avea peste 120 de cladiri, iar Biserica se angaja sa faca acolo un centru social crestin destinat copiilor fara parinti, scrie Adevarul.
De altfel, la intrarea in fosta baza militara scrie "Centrul de studiu si implementare a programelor de asistenta social crestine", sub patronajul Bisericii Ortodoxe Romane.
Terenul a fost donat in anul 2004, insa in anul 2010 cladirile erau inchiriate unor oameni de afaceri, aici fiind depozite de fructe si exploatare forestiera.
Doi ani mai tarziu, in anul 2012, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, Ioachim Bacauanul, a facut o stana la Itesti, continuand totodata si exploatarea forestiera. Animalele au provenit insa din contributia preotilor parohi din judetele Neamt si Bacau.
"Preasfintitul Ioachim Bacauanul ne-a cerut sa-i aducem oi. Cate una de fiecare preot. 'Cine nu are o oaie poate sa vina si cu o capra. Cine nu are o capra poate sa aduca bani. O suta de lei, de caciula', ni s-a spus. Mie mi-a fost jena sa cer o oaie de la vreun enorias, asa ca i-am dat bani. 'Ia, dom'ne, de aici 100 de lei si lasa-ma in pace!'. Asa i-am zis", a povestit un preot, care si-a pastrat anonimatul.
Preotii care au dus insa animale la stana au intocmit procese verbale, din care sa rezulte astfel ca au adus oile si caprele din proprie initiativa, fiind astfel donatii catre Arhiepiscopie. Insa unii preoti au fost chemati sa dea si bani, pentru ca n-au adus oi tinere, ci oi batrane.
"Cei care n-au adus oi tinere au fost pusi sa vina ulterior cu bani. Noi ne-am amuzat, cumva. Am spus ca, daca tot dam bani, sa ne dea inapoi oaia cea batrana. Ti-ai gasit! Ne-au luat si suta de lei si oaia", a povestit unul dintre preoti.
Stana este inregistrata la DSVSA Bacau, din anul 2012, iar proprietarul este calugarul Nicodim, sofer personal al lui Ioachim Bacauanul. Stana este formata din mai mult de 300 de animale, printre care si vaci si porci, pe langa oi si capre.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 561, Ultimul acces: 2026-08-06 11:29:58