Despre în curând Fericitul Papă Paul al VI-lea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Despre în curând Fericitul Papă Paul al VI-lea

[2014-05-10]
Vaticanul a anunțat astăzi că Papa Paul al VI-lea va fi beatificat anul acesta, pe 19 octombrie, la finalul Sinodului Episcopilor care are în centru familia. Beatificarea vine în urma recunoașterii ca miraculoasă a unei vindecări mijlocite de acest Pontif care a condus Biserica Catolică între 1963 și 1978. Faptul că inserarea numelui lui în catalogul Fericiților va avea loc după Sinodul dedicat familiei ar putea să se explice prin faptul Papa Paul al VI-lea este cunoscut nu doar pentru continuarea și încheierea Conciliului Vatican II dar și pentru enciclica sa "Humane Vitae", în care se vorbește despre importanța generozității în iubirea maritală și despre principiile paternității responsabile.
Defunctul Pontif s-a născut în regiunea Lombardia, din Italia, în 1897, primind numele de Giovanni Battista Montini. A fost hirotonit preot în 1920 și consacrat Episcop în 1954, pentru a intra în Colegiul Cardinalilor în 1958. La vârsta de 66 de ani a fost ales Papă și și-a ales numele de Paul al VI-lea, făcând trimitere la spiritul misionar al Apostolului Paul. A re-deschis Conciliul Vatican II, care fusese automat închis prin moartea predecesorului său, Papa Ioan al XXIII-lea, ducându-l la bun sfârșit (1963-1965). A contribuit la îmbunătățirea relațiilor ecumenice cu Biserica Ortodoxă. Într-un gest fără precedent, în decembrie 1965 Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ecumenic Athenagoras al Constantinopolului au ridicat excomunicările ce existau între Biserici din 1054. A fost un gest important, dar fără consecințe canonice sau efective, arătând însă deschiderea Bisericilor spre regăsirea unității depline.
Pe 14 iulie, în 1978, Papa Paul al VI-lea a plecat la Castel Gandolfo. Era deja bolnav. În sărbătoarea Schimbării la Față, pe 6 august, era țintuit la pat, de unde a participat, după-masa, la ultima Liturghie. După primirea Împărtășaniei Pontiful a suferit un atac de cord, după care a mai trăit câteva ore. În seara acelei zile a trecut la Domnul. Anul 1978 a fost cel mai recent an cu trei Papi: Paul al VI-lea, Ioan Paul I și Ioan Paul al II-lea.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 609, Ultimul acces: 2026-08-02 00:43:59