Inaugurarea Casei Memoriale "Ioan Ploscaru"[2006-07-27]Duminică, 30 iulie 2006, de la ora 10,30, va avea loc la Catedrala greco-catolică din Lugoj o Sfântă Liturghie, urmată de un parastas, cu ocazia împlinirii a opt ani de la trecerea în eternitate a I.P.S. Ioan Ploscaru, Arhiepiscop greco-catolic de Lugoj. După programul de la Catedrală, va avea loc inaugurarea casei memoriale care a fost modernizată prin extinderea ei și ridicarea unui etaj, de pe strada Ioan Popovici Bănățeanul nr. 10, în care au locuit Arhiepiscopul Ioan Ploscaru și Monseniorul Dumitru Sălăgean. Slujba de sfințire, a acestui edificiu va avea loc în jurul orei 12:30. Camerele celor doi iluștri prelați vor avea și caracter de muzeu."În camera în care a locuit Ioan Ploscaru de la ieșirea din închisoare, în 1964, și până în 1990, era concentrată întreaga existență a Eparhiei Române Unite a Lugojului (din clandestinitate)", relatează PS Alexandru Mesian într-un material apărut pe BRU.ro. "Într-o încăpere de patru pe trei metri se aflau: dormitorul, `catedrala` (căci aici se celebra liturghia), masa altarului, locul de studiu, locul în care Ioan Ploscaru împletea rozare (din 1964 până în 1990 nu a fost salarizat). Timpul liber îi era dedicat studiului, rugăciunii și împletirii de rozare. Aceste rozare erau dăruite oamenilor pe care Ioan Ploscaru îi învăța apoi să se roage." "După decembrie 1989, când Biserica Română Unită, Greco-Catolică a reînviat, Ioan Ploscaru a început reorganizarea diecezei Lugojului în libertate. Orașul de pe Timiș a devenit un model de ecumenism, un model al restituirii patrimoniului greco-catolic, atât din partea Statului Român cât mai ales, din partea I.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, care, încă din luna ianuarie 1990, a început restituirea bisericilor din teritoriu, printre care și a Catedralei greco-catolice din Lugoj. Prima Liturghie liberă a avut loc, în această catedrală, la data de 21 ianuarie 1990. În acest nou edificiu pe lângă caracterul de Casă Memorială a venerabilului Arhiepiscop Ioan Ploscaru, Mons. Dumitru Sălăgean - îl mai amintim și pe Rev. Pr. Vasile Tiut, care a locuit tot aici -, intenționăm să stabilim sediul Asociației Diecezane Caritas Lugoj, Centrul de Cateheză pentru elevi, tineret și adulți, precum și locul de desfășurare al altor activități socio-culturale." "Folosim această ocazie pentru a aduce mulțumiri Bunului Dumnezeu și celor care ne-au ajutat la realizarea acestui obiectiv, iar pentru cei trecuți în eternitate rugăm pe atotputernicul Dumnezeu să le dea odihnă veșnică. Întreaga activitate a noastră o oferim spre mai mare mărirea lui Dumnezeu și spre binele tuturor!" Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 641, Ultimul acces: 2026-08-15 08:19:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1