Robert Lazu: "A fi sau a nu fi... sfânt, aceasta-i marea provocare!" (II) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Robert Lazu: "A fi sau a nu fi... sfânt, aceasta-i marea provocare!" (II)

[2006-07-27]
Filosof și teolog, Robert Lazu este autorul mai multor cărți ("Farmecul discret al teologiei", "Exerciții hermeneutice", "Lecturi catolice", "Lumea lui Tolkien") precum și colaborator a numeroase reviste de cultură. Cu ocazia Întâlnirii Diecezane de Tineret, a prezentat conferința cu tema "Codul lui Da Vinci". Domnia sa a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de acest subiect multimediatizat. Vita Catholica Banatus a publicat luna trecută un interviu cu timișoreanul Lazu, prima parte fiind difuzată ieri. Încheiem astăzi publicarea interviului cu a doua lui parte.

- Ce rol are educația și formarea în maturizarea credinței și, implicit, în dezvoltarea unui veritabil discernământ?
- Un rol primordial și fundamental. Din păcate, adesea neglijat chiar în mediile noastre catolice, unde, comparând cu ceea ce știm din istoria Bisericii Universale, vedem că educația este azi lăsată în coada preocupărilor zilnice - în ciuda declarațiilor și solicitărilor insistente din parte Magisteriului de a întări întregul proces formativ al sufletelor noastre. Avem o doctrină despre educație ireproșabilă, exprimată în documente cum sunt Gravissimum Educationis (promulgat în cadrul Conciliului Vatican II), Directoriul general al catehezei sau Catehismul Bisericii Catolice, dar și în multe alte texte oficiale. Senzația mea, însă, este că aceste documente care conțin o învățătură vitală despre educație sunt neglijate. De multe ori văd cum educația catolică se degradează devenind un soi de divertisment facultativ, lipsit de o exprimare clară a principiilor ascetice și spirituale care trebuie să stea la baza formării. Cu alte ocazii am văzut cum unii dintre cei care se ocupă de educație au un soi de reținere în a vorbi clar și răspicat despre adevăruri morale vitale: vicii și virtuți, păcate de moarte și păcate veniale, morala zilnică vizibilă în comportament, în ținută, în vestimentație etc. (Un sigur exemplu: uitați-vă cum se îmbracă tinerii catolici! Uneori de-a dreptul scandalos, lăsându-se dominați de moda zilei. Sincer vorbind, nu am auzit niciodată vreo predică curajoasă, purtată pe această temă. De ce?) Personal cred că este necesar să ne asumăm COMPLET această responsabilitate, de a asigura tuturor credincioșilor o educație "integrală și permanentă" prin programe catehetice solide, bine gândite și care să se refere inclusiv la marile probleme și dezbateri publice ale momentului.

- În ce măsură putem vorbi despre o publicitate făcută Bisericii Catolice prin succesele de piață mai sus amintite?
- Nu știu dacă putem vorbi despre publicitatea făcută Bisericii Catolice; mai degrabă despre un soi de publicitate negativă. Totuși, fără a neglija situația reală, putem încerca să ne angajăm în discuții străduindu-ne să prezentăm cât mai viu învățătura Bisericii noastre. Însă subliniez faptul că niciodată acest lucru nu va fi posibil fără o temeinică înrădăcinare în viața supranaturală a harului. Ceea ce înseamnă: practica constantă a vieții liturgice și sacramentale, lectură și meditație biblică, rugăciune canonică și rugăciune personală, etc. Și, desigur, o ruptură radicală cu păcatul de moarte și cu orice ocazie de păcat. Dacă împlinim acest exigențe la care sunt chemați absolut toți creștinii - episcopi, preoți, călugări și călugărițe, laici - , vom reuși să fim apostoli călăuziți de Dumnezeul cel Viu. Dacă nu, vom deveni activiști sterili, incapabili să grăiască cuvinte "drese cu sare, care să dea har celor care-i ascultă" (Apostolul Paul). În fond, aceasta-i marea "provocare" aflată înaintea noastră: a fi sau a nu fi sfinți. Dacă vedem tulburările - manifestate prin opere precum The Da Vinci Code, Evanghelia după Iuda etc. - unei lumi lipsită de lumina Cuvântului veșnic, trebuie mereu și mereu să ne reamintim că noi, cei botezați, suntem purtătorii acestei lumini.

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 645, Ultimul acces: 2026-08-18 11:53:41