© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Robert Lazu: "A fi sau a nu fi... sfânt, aceasta-i marea provocare!" (I)[2006-07-26]Filosof și teolog, Robert Lazu este autorul mai multor cărți ("Farmecul discret al teologiei", "Exerciții hermeneutice", "Lecturi catolice", "Lumea lui Tolkien") precum și colaborator a numeroase reviste de cultură. Cu ocazia Întâlnirii Diecezane de Tineret, a prezentat conferința cu tema "Codul lui Da Vinci". Domnia sa a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de acest subiect multimediatizat. Vita Catholica Banatus a publicat luna trecută un interviu cu timișoreanul Lazu, pe care îl reproducem în două părți. Astăzi prima parte.- În acest moment pare că s-a declanșat un adevărat curent împotriva Bisericii Catolice (Codul lui Da Vinci, Evanghelia lui Iuda, ca să nu mai amintim literatura despre Sf. Graal, Misterul templierilor etc.) Care credeți că este cauza? - Răspunsul la o asemenea întrebare nu cred că poate fi unul simplu și tranșant. Există, neîndoielnic, o multitudine de cauze, deși unele dintre acestea sunt mai importante. De exemplu, în ceea ce mă privește, consider că problematica acestor texte - care se centrează pe caracterul Persoanei lui Isus Nazarineanul - ne permite să întrezărim o dezbatere la fel de veche precum însăși istoria creștinismului: A înviat sau nu Cristos? Împreună cu răspunsul acordat acestei chestiuni stă sau cade sensul vieții, al lumii, al întregii existențe. Ne amintim aici cuvintele Apostolului Paul, care, discutând consecințele acceptării sau refuzului acestui eveniment cosmic, sublinia tocmai acest lucru: dacă refuzăm Învierea nu ne rămâne decât hedonismul generalizat ("să mâncăm, să bem și să ne veselim..."). Revenind deci la textele pe care le-ați menționat, ele reflectă - pe de o parte - frământările celor confruntați cu evenimentul Învierii dar și cu adevărul Persoanei divino-umane a Fiului lui Dumnezeu, iar pe de altă parte reflectă refuzul îndreptat împotriva religiei creștine și a Întemeietorului Său de către cei care, orbiți de păcat, optează pentru culmile suferinței în locul bucuriei Învierii. Trebuie să acceptăm cu toții că această alegere e posibilă. De multe ori noi, cei credincioși, suntem uimiți că pot exista necredincioși, agnostici, atei etc. Da, ei există și, evident, își promovează sus și tare ideile, convingerile, experiențele. E acesta un drept natural specific omului creat de Dumnezeu ca ființă liberă. Însă din momentul în care luăm act de mărturia celor "dimpotrivă" trebuie să înțelegem că nouă, celor care avem darul credinței, ne revine menirea - care, atenție!, nu-i facultativă - de a face toate eforturile posibile, sprijiniți de harul dumnezeiesc, pentru a transmite lumina în întunericul necredinței. Rezumând tot ce am spus mai sus opinia mea e simplă: cauza principală a proliferării unor asemenea produse culturale este necredința (sau, în grade mai mici, îndoiala) referitoare la natura și adevărul Revelației creștine. - La conferință ați amintit una din cauzele actualei crize a credinței - relativismul. Pentru cititorii mai tineri, dar nu numai, v-aș ruga să vă opriți puțin asupra acestui subiect. - Ideea referitoare la relativism a fost argumentată cu multă profunzime de actualul nostru Pontif, Benedict al XVI-lea, pe când era Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței sub numele de Joseph (Cardinal) Ratzinger. De asemenea, un document magisterial celebru, enciclica Fides et Ratio semnată de Ioan Paul al II-lea, atinge această problematică a relativismului contemporan. Despre ce este vorba? Pe scurt, e vorba despre proclamarea dispariției oricărei referințe obiective, "tari", care poate fi numită "Adevăr". Subliniez însă că nu întotdeauna este vorba despre o atitudine argumentată teoretic; poate fi - adesea - vorba despre așa-numitul "ateism practic", sprijinit de atitudinea conform căreia nu există valori absolute, nu există Adevăr, scopul existenței fiind decis într-un mod absolut necondiționat de fiecare individ în parte. Această "filosofie" se află la originea celui mai grav fenomen actual, anume relativizarea valorii vieții. Câtă vreme nu se acceptă existență unui Adevăr obiectiv care întemeiază viața persoanei și sfera valorilor umane, avortul, clonarea, eutanasia, suicidul și toate celelalte fenomene conexe sunt acceptabile. De asemenea, transvertirea sexuală, homosexualitatea, lesbianismul devin, toate, fenomene "relative" la libertatea persoanei, care nu mai este concepută ca un "dat", ca o făptură creată cu un anumit scop de Dumnezeu Creatorul, ci ca un "construct", o ființă ce poate face din ea însăși tot ceea ce este posibil fără nici o referință la valori precum "Adevăr", "Absolut" etc. De asemenea, când ne întâlnim cu produse culturale precum The Da Vinci Code și cele de acest gen, ne confruntăm, frontal, cu relativismul care pune în discuție orice, fără nici o urmă de "simț al sacrului". Da, aceasta cred că este "conjurația" în cauză: dispariția "simțului sacrului" corelată cu relativismul generalizat. Singurul lucru care rămâne dezirabil din punctul de vedere al relativismului, aproape totdeauna, este setea hedonistă de plăcere. Deloc întâmplător romanul lui Dan Brown atentează la una dintre valorile cardinale ale spiritualității creștine: fecioria (implicată de celibatul Mântuitorului). În mod evident, valoarea fecioriei reprezintă un adevărat scandal în ochii celor care sunt, implicit sau explicit, adepții amorului liber și a unei sexualități "eliberate" de morala creștină. Este și aceasta o altă formă a relativismului, cu consecințe din cele mai dezastruoase pe plan uman. Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 674, Ultimul acces: 2026-08-16 05:35:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
