© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
De ce a fost adus Hristos la templu, la 40 de zile?[2014-01-31]Deşi ritualul de răscumpărare a copilului avea loc după treizeci de zile, Sfântul Luca, nu ne spune de ce Sfinţii Iosif şi Maria fac acest lucru abia după ce a trecut perioada de curăţire a Fecioarei, adică după patruzeci de zile.Deoarece Dumnezeu a salvat vieţile primilor născuţi din Israel, când cei ai egiptenilor au murit, din acea zi a poruncit: Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!(Ieşirea 13, 2). Sfântul Evanghelist Luca, cel care descrie momentul aducerii lui Hristos la templu şi întâmpinarea lui de către dreptul Simeon, consemnează două ritualuri, prevăzute de Legea lui Moise, pe care le îndeplinesc părinţii Mântuitorului. Jertfa de curăţire a Fecioarei Maria Primul ritual este acela de curăţire a femeii, după naşterea unui copil. După naşterea unui copil, Legea mozaică prevedea ca femeia de nimic sfânt să nu se atingă, şi la locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei (Levitic 12, 4). Zilele în care femeia se curăţea de sângerarea de după naştere erau în număr de patruzeci, în cazul naşterii unui băiat, după trecerea cărora mamei i se cerea să aducă la sanctuar un miel ca ardere de tot şi o turturea sau un pui de porumbel, ca jertfă pentru păcat, pe care le oferea preotului. În privinţa scopului acestui ritual, cartea Levitic spune că Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţi şi curată va fi de curgerea sângelui ei. (Levitic 12, 7). Din faptul că Iosif şi Fecioara Maria aduc ca jertfă la templu, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel (Luca 2, 24),reiese că ei erau săraci. În amintirea ultimei nopţi din Egipt Al doilea ritual pe care l-au împlinit atunci părinţii Mântuitorului (de altfel şi cel care stă în centrul sărbătorii de pe 2 februarie), a fost aducerea Lui la templu, pentru a-L răscumpăra, aşa cum cerea Legea mozaică. Potrivit prescripţiilor Legii, israeliţilor li se cerea ca fiecare întâi născut de partea bărbătească să fie adus la templu şi închinat Domnului, această practică fiind justificată de cruţarea celor întâi născuţi dintre israeliţi, în noaptea când au ieşit din Egipt. Ultima plagă pe care Domnul a adus-o asupra Egiptului, a fost moartea întâilor născuţi. După ce faraonul şi-a pierdut propriul copil, în cele din urmă a cedat şi le-a dat voie israeliţilor să plece (Ieşirea 12, 29-31) Când această plagă a venit peste Egipt, primii născuţi din Israel au fost cruţaţi doar datorită sângelui mielului de jertfă, cu care au fost unse pragurile şi uşorii caselor (Ieşirea 12, 21-23). Acest eveniment, în care moartea „a trecut” peste Israel, avea să fie comemorat anual, ca una dintre cele mai importante zile sfinte ale calendarului evreiesc – Paştele (în evreieşte, Pesach, care înseamnă „trecere”). Sfinţiţi pentru Dumnezeu Sărbătoarea anuală a Paştelui nu era singurul prilej în care se rememora salvarea primilor născuţi. Deoarece Dumnezeu a salvat vieţile copiilor din Israel, din acea zi a poruncit: Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!(Ieşirea 13, 2). Fiecare fiinţă întâi născută, de sex masculin, aparţinea Domnului. În cazul animalelor curate, ele urmau să fie aduse ca sacrificiu (Ieşirea 13, 15). Unele animale necurate (de exemplu, măgarul) şi toate fiinţele umane nu erau sacrificate, ci, erau răscumpărate (Ieşirea 13, 13). Acest lucru însemna că o anumită sumă de bani era oferită preotului, pentru răscumpărarea unei fiinţe umane. Preţul de răscumpărare era de cinci sicli (Numeri 3, 47-48). Primii născuţii erau aduşi la Ierusalim, în faţa Domnului, fiind consideraţi ca sfinţiţi sau consacraţi unor scopuri sacerdotale, în amintirea salvării copiilor evrei în Egipt. Cu toate acestea, în locul celor răscumpăraţi, care trebuiau să aibă atribuţii sacerdotale, un trib întreg, cel al lui Levi, a fost ales şi pus deoparte pentru ocupaţii exclusiv sacre (Numeri 3, 11-38). Şi, întrucât au existat cu 273 mai puţini leviţi decât primii născuţi din tot Israelul, la primul recensământ, fiecare dintre aceşti întâi născuţi trebuia să fie răscumpărat prin plata a cinci sicli, dar nu fără a fi adus în faţa Domnului, ca semn al dreptului Său asupra lor (Numeri 3, 44-47; 18, 15-16). Ceremonia de răscumpărare, avea loc în prezenţa preotului şi a invitaţilor, în ziua a treizeci si una după naştere. Acest lucru se datorează faptului că pruncul nu era considerat ca fiind pe deplin capabil să trăiască, până când nu supravieţuia primelor treizeci de zile ale vieţii sale. Numai dacă ziua a treizeci şi una era o zi de sabat sau de sărbătoare, ceremonia era amânată până în următoarea zi lucrătoare. Deşi ritualul de răscumpărare a copilului avea loc după treizeci de zile, Sfântul Luca, nu ne spune de ce Sfinţii Iosif şi Maria fac acest lucru abia după ce a trecut perioada de curăţire a Fecioarei, adică după patruzeci de zile. Deşi Iisus era Dumnezeu, primul şi unicul născut Fiu al Tatălui şi nu avea nevoie să mai fie adus încă odată în faţa Domnului şi consacrat, Fecioara face acest lucru din ascultare faţă de Legea lui Moise, venind la poarta de est a curţii templului, numită Poarta lui Nicanor, unde ea însăşi avea să fie stropită de către preot cu sângele jertfei sale. Prin acest copil, pe care Fecioara îl aduce în faţa lui Dumnezeu pentru a-L răscumpăra, noi toţi am fost răscumpăraţi din păcat, nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur…ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit(1Petru 1, 18-19). (Articol publicat pe site-ul doxologia.ro) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1009, Ultimul acces: 2026-09-29 06:07:49
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
