Cuviosul Maxim Mărturisitorul prăznuit la Facultatea de Teologie din Arad - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Cuviosul Maxim Mărturisitorul prăznuit la Facultatea de Teologie din Arad

[2014-01-23]
Ziua de 21 ianuarie aduce cu sine pomenirea Cuv. Maxim Mărturisitorul. Acesta a fost ales, încă din 2004, ca prim hram al Paraclisului Facultăţii de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad. Pentru aceasta, şcoala teologică arădeană a îmbrăcat şi anul acesta haine de sărbătoare. În ajunul prăznuirii au fost săvârşite slujbele Vecerniei cu Litie şi Utrenia cu priveghere. A urmat, de dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, profesori şi absolvenţi ai facultăţii arădene, în frunte cu PC Pr. Prof. dr. Ioan Tulcan, decanul instituţiei, informează episcopiaaradului.ro
La momentul predicii, ÎPS Sa a adresat celor prezenţi un bogat cuvânt de învăţătură, în care a amintit câteva dintre aspectele principale ale acestei sărbători: „Prăznuim astăzi pe unul dintre marii Părinţii ai Bisericii, Cuv. Maxim Mărturisitorul, care este legat mai ales de Teologie, şi cinste Facultăţii de Teologie din Arad că s-a oprit asupra lui pentru a-l avea ca ocrotitor duhovnicesc. Sf. Maxim, prin teologia lui, a reuşit să răspundă marilor întrebări nu numai ale timpului său ci şi chiar cele care se pun astăzi, încât un mare teolog catolic a scris o carte despre Liturghia cosmică, care scoate în evidenţă adâncimea teologiei Sf. Maxim. Teologia sa nu este doar un sistem raţional ci ea este legată de viaţa sa, doarece teologia se leagă de mărturisire. Pentru acest fapt, cel omagiat anul trecut Părintele Stăniloae s-a inspirat foarte mult din teologia sfântului Maxim, putându-l socoti chiar un tălmăcitor al teologiei maximiene. Viaţa sa se încununează tocmai datorită teologiei pe care a exprimat-o într-o perioadă de cumpănă pentru istoria Bisericii şi a lumii chiar, prin criza iconoclastă care aducea o anumită dezorientare în credinţa oamenilor. Imnele intonate astăzi în cinstea sa amintesc de centrul teologiei sale, care lasă să se întrevadă chipul adevărat al lui Hristos: ne-a învăţat să credem că El este în două firi, şi cu două voinţe şi lucrări. Dacă în vremea sa existau unii care doreau o apropiere faţă de alte credinţe, cu cei de dincolo de graniţele imperiului, fapt pentru care el a căutat să afirme dreptarul învăţăturii sănătoase, şi noi, cei de astăzi, suntem îndemnaţi să nu alunecăm din credincioşia noastră, să avem grijă ca în legăturile noastre ecumenice, care sunt benefice pentru lume, să arătăm tuturor că noi am ţinut rânduielile de totdeauna ale Bisericii. De la acesta să învăţăm că trebuie să ştim ce credem, ce mărturisim şi pentru ce suntem gata să ne jertfim!”.
În finalul cuvântului, ÎPS Timotei a explicat, actualizând, şi câteva nuanţe referitoare la supranumele Cuv. Maxim: „Numele său de mărturisitor sau de confesor, incumbă două înţelesuri: odată, acest nume se referă la cei care au păstrat credinţa în vreme de prigoană, apoi, calitatea acestor bărbaţi de garanţi pentru cei care, datorită slăbiciunii s-au lepădat de la calea credinţei, aşa numiţii lapsi, care doreau să revină în sânul Bisericii. Prin urmare, dacă anul acesta este închinat Tainelor Spovedaniei şi Împărtăşaniei, după pilda Cuv. Maxim suntem chemaţi să fim mai conştienţi de ceea ce înseamnă adevărata pocăinţă ca mijloc pentru primirea lui Hristos în noi.”
După împărtăşirea marii mulţimi de credincioşi, au fost sfinţite prinoasele aduse de aceştia, fiind oficiat şi parastasul pentru ctitorii sfântului locaş. La încheierea sfintei slujbe, PC Pr. Asist. dr. Ştefan Negreanu a mulţumit ÎPS Timotei Seviciu pentru prezenţă şi binecuvântare, urându-i pentru ziua onomastică de a doua zi, în numele Facultăţii, mulţi ani cu sănătate şi spor în slujirea de Arhipăstor al Aradului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 983, Ultimul acces: 2026-09-30 06:37:42