Acţiune social filantropică la Giurgiu[2014-01-23]La 22 ianuarie 2014 Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului a organizat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă din mun. Giurgiu. Întâlnirea cu bolnavii din spital a început cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de către părintele Edmond Popa, consilier social al Episcopiei Giurgiului, împreună cu părintele Liviu Neacşu, în capela cu hramul Sf. Pantelimon din incinta spitalului. Celor prezenţi li s-au alăturat şi reprezentanţi din conducerea spitalului. La final, Părintele Consilier a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat dimensiunea duhovnicească a suferinţei şi rolul ei special în apropierea de Dumnezeu şi de semeni, dacă aceasta este primită cu credinţă şi smerenie.Părintele Edmond Popa a oferit din partea Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului tuturor celor prezenţi iconiţe, cărţi de rugăciune, calendare şi reviste ortodoxe, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Acţiunea s-a încheiat cu vizitarea şi acordarea aceloraşi daruri şi bolnavilor nedeplasabili din spital. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1035, Ultimul acces: 2026-09-29 00:19:02
|
Timp total: 0.14s...
[]:1