Hramul Bisericii Bucur Ciobanul din Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hramul Bisericii Bucur Ciobanul din Bucureşti

[2014-01-18]
Peste o sută de credincioşi bucureşteni au participat, în această dimineaţă, la hramul bisericii „Bucur Ciobanul” din centrul Capitalei. Mulţi dintre ei nu au încăput în minusculul locaş de cult, dar au îndurat vremea destul de rece pentru a-i cinsti şi a se ruga Sfinţilor Ierarhi Atanasie şi Chiril, ocrotitorii bisericii. Părintele paroh Ionuţ Bărbulescu a spus că, prin lupta lor împotriva ereziilor, Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril ne sunt, astăzi, pildă în înfruntarea greutăţilor şi a necazurilor:
„Greutăţile şi necazurile pe care ei le-au avut de suferit şi le-au depăşit cu ajutorul Bunului Dumnezeu pentru credinţa pe care şi-au mărturisit-o cu atâta înţelepciune au fost mult mai grele decât greutăţile şi necazurile noastre de astăzi. Apoi, Sfinţii Atanasie şi Chiril, prin înţelepciunea lor sunt o pildă şi un îndemn permanent pentru noi credincioşii de astăzi să cunoaştem şi să împlinim învăţătura Mântuitorului Hristos”, a spus Părintele Ionuţ Bărbulescu, parohul bisericii ”Bucur Ciobanul” din Capitală.
Situată în vecinătatea Mănăstirii „Radu Vodă”, biserica „Bucur Ciobanul” a fost salvată de la demolările din perioada comunistă. În ultimii ani, lăcaşul de cult a trecut printr-un amplu proces de consolidare şi restaurare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1295, Ultimul acces: 2026-09-30 04:20:38