Papa a primit delegația ecumenică din Finlanda - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa a primit delegația ecumenică din Finlanda

[2014-01-18]
Papa Francisc a primit ieri în audiență o delegație ecumenică a Bisericii Luterane din Finlanda, în contextul pelerinajului anual organizat de această Biserică la Roma. Acesta este modul în care deja de 25 de ani este marcată sărbătoarea Sf. Henry de Uppsala, sfânt patron al Finlandei.
Sfântul Părinte li s-a adresat spunând: "Apostolul îi întreabă pe membrii comunității din Corint, marcați de diviziuni: Este Cristos împărțit? Această întrebare a fost aleasă ca temă pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, care începe sâmbătă. Astăzi ne este pusă nouă. În fața atâtor voci care nu mai recunosc unitatea deplină și vizibilă a Bisericii ca țel ce poate fi atins, suntem invitați să renunțăm la eforturile noastre ecumenice, fideli la ceea ce Domnul Isus a cerut El însuși de la Tatăl: 'Ca toți să fie una'. În prezent, calea ecumenică și relațiile dintre creștini trec prin schimbări semnificative, datorită în primul rând faptului că trebuie să ne mărturisim credința în contextul unor societăți și culturi în care referirea la Dumnezeu și orice amintește de dimensiunea transcendentă a vieții sunt tot mai puțin prezente. Observăm aceasta în special în Europa, dar nu numai aici."
"Tocmai de aceea este necesar ca mărturia noastră să se concentreze pe esențialul credinței, pe vestirea iubirii lui Dumnezeu care s-a manifestat în Cristos, Fiul Său. Aici găsim spațiu pentru a crește în comuniunea și în unitatea dintre noi, promovând ecumenismul spiritual, care se naște direct din porunca iubirii pe care Isus a lăsat-o discipolilor Săi. Conciliul Vatican II a făcut de asemenea referire la această dimensiune: 'Această schimbare a inimii și sfințenia vieții, alături de rugăciunea publică și privată pentru unitatea creștinilor, trebuie să fie privită ca sufletul întregii mișcări ecumenice, meritându-și numele de 'ecumenism spiritual'. Ecumenismul este, de fapt, un proces spiritual, care are loc în ascultare fidelă a Tatălui, împlinind voința lui Cristos și sub călăuzirea Duhului Sfânt."
Papa Francisc s-a despărțit de delegația din Finlanda invitându-i pe participanți să invoce mereu "ajutorul harului lui Dumnezeu și lumina Spiritului Sfânt, care aduce reconciliere și comuniune, care duce la adevărul deplin".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1267, Ultimul acces: 2026-07-23 21:55:34