Mihai Eminescu aproape de generaţia mea[2014-01-16]Ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale şi totodată, data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), a fost marcată la Parohia ”Sfânta Mare Muceniţă Anastasia” din municipiul Călăraşi, Protopopiatul Călăraşi, printr-un simpozion intitulat ”Mihai Eminescu aproape de generaţia mea”, la care au participat elevi ai Liceului Danubius din Călăraşi, sub îndrumarea doamnei profesoare Boancă Iulica, profesori pensionari şi credincioşi ai parohiei.„Aceştia, la iniţiativa preacucernicului părinte paroh şi-au împărtăşit dragostea faţă de poetul nepereche, astfel că după ce elevii au prezentat viaţa şi opera poetului, toţi participanţii elevi, profesori, credincioşi dar şi preoţi ai parohiei au recitat versuri nemuritoare care au stârnit nostalgii celor trecuţi de prima tinereţe, iar adolescenţilor prezenţi, curiozităţi şi totodată dragoste pentru a citi poezii chiar şi azi în epoca internetului”, a spus Nemţanu Ionuţ, paroh al bisericii ”Sfânta Mare Muceniţă Anastasia” din municipiul Călăraşi. Acţiunea s-a bucurat de un real succes, toţi participanţii au primind daruri din partea parohiei, aniversând astfel, în tinda bisericii, cei 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1292, Ultimul acces: 2026-09-29 04:09:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1