Ortodocșii și catolicii, uniți în apărarea mediului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ortodocșii și catolicii, uniți în apărarea mediului

[2006-07-18]
Papa Benedict al XVI-lea a trimis un mesaj celui de-al VI-lea simpozion "Religia, știința și mediul", organizat de Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, încurajându-i în textul său pe creștini să colaboreze pentru protecția mediului înconjurător. Evenimentul amintit se desfășoară în regiunea nordică a Amazonului, în Manaus, Brazilia, tema în acest an fiind "Amazonul: izvor al vieții".

În mesajul său, Papa Benedict al XVI-lea își exprimă aprecierea pentru valorile care stau la baza acestui simpozion, afirmând apoi că religia are un rol decisiv de jucat în apărarea mediului. Cardinalul Roger Etchegaray, președintele emerit al Consiliilor Pontificale pentru Justiție și Pace, respectiv "Cor Unum", participant la eveniment, a citit mesajul papal. Există "obiective practice și obiectivul supraviețuirii omului, care pot și trebuie să îi unească pe toți oamenii de bună voire". Referindu-se la sarcina protejării mediului, Sfântul Părinte a amintit de angajamentul comun al catolicilor și ortodocșilor, "un exemplu al acelei colaborări" pe care ei trebuie "să o caute cu constanță pentru a răspunde chemării la a da mărturie comună".

Pentru aceasta "toți creștinii trebuie să cultive deschiderea în spirit care este dictată de iubire și care își are rădăcinile în credință. Astfel ei vor putea să dea împreună lumii o mărturie credibilă despre responsabilitatea pe care o avem privitor la protejarea Creației". Conform Radio Vatican, Patriarhul Bartolomeu a apreciat cuvintele Papei și i-a anunțat pe participanții la simpozion de vizita papală pe care o va primi în noiembrie. Participanții vor avea ocazia în aceste zile să viziteze comunitățile locale, să cunoască realitatea de acolo și să se întâlnească cu specialiști din regiune.

Simpozioanele anterioare s-au ținut în vapoare ce navigau pe Marea Egee (1995), Neagră (1995), Adriatică (2002), Baltică (2003) și pe Dunăre (1999). Organizator principal este organizația non-guvernamentală "Religia, știința și mediul", ținând de Biserica Ortodoxă.

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 630, Ultimul acces: 2026-08-22 02:16:03