Papa emerit a ieşit din Vatican pentru a-şi vizita fratele la spital - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa emerit a ieşit din Vatican pentru a-şi vizita fratele la spital

[2014-01-09]
Papa emerit Benedict al XVI-lea a făcut o excepţie călătorind în afara zidurilor Vaticanului la sfârşitul săptămânii trecute pentru a-şi vizita fratele mai în vârstă, Mons. Georg Ratzinger, internat într-un spital din Roma. Între cei doi fraţi este o diferenţă de trei ani. Mons. Georg este cunoscut în special ca dirijor al Regensburger Domspatzen, corul Catedralei din Regensburg, Germania.
Fratele mai mare al Pontifului emerit a ajuns în spitalul Gemelli după ce a venit în vizită în Roma, din Germania, pentru a fi alături de Joseph Ratzinger de Crăciun. Nu s-au făcut publice detalii despre starea medicală a lui Georg. Fostul Pontif şi-a păstrat discreţia promisă după retragerea din februarie 2013, călătorind până la spital într-o maşină cu geamurile fumurii. După vizita la spital s-a întors direct la reşedinţa sa din Vatican, mănăstirea Mater Ecclesia.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1737, Ultimul acces: 2026-11-10 23:08:45