Slujire arhierească la Catedrala mitropolitană din Craiova în Duminica după Naşterea Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujire arhierească la Catedrala mitropolitană din Craiova în Duminica după Naşterea Domnului

[2013-12-31]
Câteva sute de credincioşi au venit la rugăciune în Catedrala mitropolitană „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Craiova, în prima Duminica de după praznicul Naşterii Domnului şi ultima din calendarul civil al anului 2013. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, după cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.
După slujba religioasă, IPS Părintele nostru Mitropolit a pus la inima credincioşilor cuvânt de învăţătură despre importanţa şi semnificaţiile evenimentelor minunate petrecute în timpul şi imediat după naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „În Evanghelia acestei duminici, Sfântul Evanghelist Matei ne prezintă în Evanghelia acestei duminici (Matei 2, 13-23) evenimente petrecute după Naşterea Domnului, toate puse sub semnul proorociei. Este bine ştiut că Sfântul Evanghelist Matei a scris Evanghelia sa pentru iudei şi aceştia trebuiau încredinţaţi că tot ceea ce s-a petrecut cu Iisus Hristos, începând cu Buna Vestire şi terminând cu jertfa Sa pe cruce şi Înălţarea la ceruri, este întocmai după cele vestite de Dumnezeu prin proorocii Săi în Vechiul Testament. De aceea, la fiecare eveniment din viaţa Mântuitorului, Evanghelistul adaugă şi proorocia din Vechiul Testament care se referă la acel eveniment. Astfel că, în cazul uciderii pruncilor de către Irod, relatată de pericopa evanghelică din această duminică, adaugă proorocia din Vechiul Testament care spune prin proorocul Ieremia că, „glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă”. În felul acesta, toate s-au împlinit şi s-au cuprins în Mântuitorul Iisus Hristos, El devenind centrul mântuirii şi izbăvirii noastre din păcat. Vestirea din Vechiul Testament se împlineşte astfel, se realizează precum raza de lumină care este urmată de însuşi Soarele ce vine şi aduce lumina în lume. După raza de lumină vine aşadar Însuşi Cel care a vorbit prin prooroci, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „…în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părintilor noştri prin prooroci, iar in zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin însuşi Fiul Său”(Evrei 1, 1-2). Iar „zilele cele de pe urmă” înseamnă finalul unei lumi şi totodată naşterea unei noi lumi, căci Naşterea Mântuitorului reprezintă începutul vieţii noastre în Adevăr, începutul mântuirii noastre, Domnul însuşi fiind Începătorul, iar zilele noastre sunt zilele mântuirii în Biserica slavei Sale, cum de altfel şi numărăm aceste zile de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Ca atare, anii ce au trecut de la Naşterea Domnului sunt anii mântuirii, când Soarele Dreptăţii a răsărit în lume, cum spunem şi la Troparul Naşterii Domnului: „Răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”. Astfel, cunoştinţa cea adevărată este împărtăşită tuturor celor care cred în Mântuitorul Hristos şi urmează poruncile Lui, unindu-se cu El şi trăind încă de aici, de pe pământ, bucuria slavei lui Dumnezeu printr-o pregustare care este pe măsura creşterii duhovniceşti a fiecăruia dintre noi”, a spus IPS Irineu.
Catedrala mitropolitană din Craiova – repere istorice
Construită în stil bizantin, Catedrala mitropolitană 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie' este una dintre cele mai frumoase şi mai vechi lăcaşuri de închinare din municipiul Craiova. Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa ei în vremea fraţilor Petru şi Asan (secolul al XII-lea - 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. Având în vedere că i se mai zice şi 'Băneasa', epitet folosit târziu (secolele XVIII-XIX), s-a crezut că, de fapt, ctitorii ei trebuie să fi fost boierii craioveşti, bani ai Olteniei. A făcut parte din sistemul de apărare a oraşului Craiova. S-a numit 'Domnească' pentru că, din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). După părerea marelui istoric Nicolae Iorga, pe lângă Biserica 'Sfântul Dumitru' din Craiova a funcţionat cea mai veche şcoală de preoţi şi dascăli din Oltenia. Din anul 1939, Biserica 'Sfântul Dumitru' din Craiova devine Catedrala mitropolitană a Olteniei.
Ctitorie a lui Barbu Craiovescu, ea a fost rezidită de la fundaţie de către domnitorul Matei Basarab în 1651. Construcţia actualului edificiu a început la 12 octombrie 1889, după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy. Slujba de sfinţire a noului locaş a avut loc la 26 octombrie 1933, în timpul arhipăstoririi episcopului Vartolomeu al Râmnicului şi Argeşului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1916, Ultimul acces: 2026-09-26 12:34:44