CÂTE CEVA – Benone Burtescu

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

[2013-10-11]

DE-A JURNALISMUL PRIN CREŞTINĂTATE
La început a fost CREŞTINISMUL, adică Evanghelia Domnului nostru Isus Christos, adică ÎNVĂŢĂTURA despre MÂNTUIRE. Mai apoi, cei care au trecut de partea învăţăturii Domnului Christos s-au numit CREŞTINI şi au format în timp CREŞTINĂTATEA. De obicei lucrul acesta s-a făcut prin DECLARAŢIE de CREDINŢĂ personală. CREŞTINĂTATEA fără CREŞTINISM este societatea cea mai ipocrită. Această afirmaţie nu înseamnă desigur că societatea aşa numitor “religii păgâne” sau cea “atee” sunt mai bune şi de preferat. Ele nu sunt ipocrite însă. Ele susţin la scenă deschisă ceea ce sunt. Jurnalistul nu are treabă cu ele. Le înscrie ca atare şi le pune în documentarul său la un loc precis. Niciodată nu o să fie contrariat de cum se închină cineva din religiile necreştine unui zeu sau altuia şi nici de felul diferit al cuiva de necredinţă în Dumnezeu, pentru că nu există o evanghelie a credinţelor false sau o evanghelie a necredinţei. Cât priveşte Evanghelia Domnului Isus Christos este una singură, fără de încurcătură exprimată şi orice diferenţă dintre CREŞTINISM şi CREŞTINĂTATE este de departe observată, şi pentru că este “conştientă”, se numeşte ipocrizie. Jurnalistul este implicat în desluşirea faptului dacă cineva chiar şi numai declarat de religie creştină poate trece, şi cum, la o religie păgână, dar oricum îi este mai greu de explicat acest lucru, decât trecerea lui la ateism. Când CREŞTINĂTATEA îşi pierde CREŞTINISMUL sau renunţă deliberat la el, se transformă într-o pepinieră atee încrâncenată împotriva creştinismului, la început sub forma ideologică iar mai apoi depinde circumstanţe.
Ar fi de învăţat din istorie cum ne îndeamnă buna educaţie.
Era dialog jumătate de secol în urmă când abecedam aceste fenomene, cum de minţi luminate ca Voltaire, Charles Baudelaire şi alţi o mulţime au putut fi aşa de înverşunaţi împotriva bisericii creştine şi promovau necredinţa în Dumnezeu. Ne întrebam cum de s-a ajuns ca în Revoluţia Franceză, care a pornit cu CREŞTINISMUL “libertate, egalitate, fraternitate”, să facă gestul arderii publice a bibliilor, tocmai ei oamenii cărţilor să renunţe la Sfânta Carte. Cum de cei care au înlocuit pe Dumnezeu cu Zeiţa Raţiunii au strigat la fel de public peste puţine zile “Dacă Dumnezeu nu există trebuie să-L inventăm”.
Concluzia încă de pe atunci a fost că fenomenul nu era o replică CREŞTINISMULUI, ci CREŞTINĂTĂŢII fără CREŞTINISM, o replică SISTEMULUI depărtat de la ÎNVĂŢĂTURĂ. Felul în care Dumnezeu era prezentat, reprezentat, de sistemul religios creştin a declanşat mişcările sociale necontrolate. De ce Luther şi nu Erasmus, ar putea pe bună dreptate să întrebe jurnalistul care face turul creştinătăţii, dar cine se încumetă să explice întreaga istorie. Doar consemnarea se mai poate bucura de intangibilitate. Interpretarea istoriei nu este greşită decât atunci când ea nu este raportată la un ghid de referinţă şi în cazul discuţiei noastre este vorba nu de creştinătate, ci de creştinism, de Evanghelie. Este impropriu termenul de ISTORIA CREŞTINISMULUI pentru că ÎNVĂŢĂTURA este imuabilă, nici nu evoluează, nici nu involuează. Trecerea ei prin datele istoriei nu o schimbă, ci o păstrează. Despre ISTORIA CREŞTINĂTĂŢII se poate vorbi însă şi bine şi rău şi jurnalistul zice că din ce în ce mai rău după cele ce observă. El este om de media şi media are limbajul ei. CREŞTINISMUL având o vârstă de două mii de ani e socotit de CREŞTINĂTATE prea bătrân, prea rigid, prea anacronic mai ales faţă de saltul ultimului secol. Vârful democraţiei – ca să folosim un termen secular -, este internetul. Tot în acest limbaj intră termenul despre el “sfânta babilonie” în care compromisul ideologic este o stupiditate! La “babilonie” nu mai este de adăugat nimic pentru a o defini. Se defineşte prin sine. Chiar termenul “sfânt” adăugându-se, tot babilonie rămâne, îmbrăcată doar în mantia profanităţii.
Jurnalistul marcat de profesia sa are momente de reculegere. Sincer, nu-i este teamă de o creştinătate căreia restul lumii să i se împotrivească. Îi este teamă de o CREŞTINĂTATE fără CREŞTINISM, ipocrită, care nu doar că va împiedeca civilizaţia să se dezvolte, dar îi va aduce un deserviciu enorm umanităţii, şi care va face parte din amalgamul zilelor de pe urmă, care cu cât se va intitula mai sfânt cu atât va fi mai necurat. Omenirea are nevoie de prevenirea unei revoluţii franceze globale şi pentru aceasta are nevoie mai întâi de o CREŞTINĂTATE plină de CREŞTINISM.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Sursa: www.InterCer.net

Contor Accesări: 748, Ultimul acces: 2026-07-25 07:49:11

Timp total: 0.03s...

[]:1