Papa Benedict al XVI-lea despre vizita în Turcia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Benedict al XVI-lea despre vizita în Turcia

[2006-07-01]
Papa intenționează să viziteze Turcia în acest an, ca un gest de stimulare a dialogului catolico-ortodox și pentru întărirea fraternității ecleziale. Sfântul Părinte a explicat aceste motivații joi, când i-a primit pe membrii delegației Patriarhiei ecumenice a Constantinopolului, aflată în Roma pentru solemnitatea Ss. Petru și Paul, patronii Romei.

"Răspunzând invitației trimise de guvern, de Patriarhie și de comunitatea catolică", a spus Papa, "sper să pot să fac un pelerinaj apostolic în Turcia, o țară cu o cultură străveche și bogată, o țară nobilă în care au trăit mulți dintre Sfinții Părinți ai tradiției noastre ecleziale, teologice și spirituale". Papa Benedict al XVI-lea a amintit că vizita va avea loc la 30 noiembrie, în sărbătoarea Sf. Andrei, fratele Sf. Petru, dorind prin aceasta să întoarcă vizita pe care a făcut-o la Roma Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului.

Sfântul Părinte a continuat: "Sunt sigur că acest schimb reciproc va întări fraternitatea noastră eclezială și va facilita colaborarea în inițiativele comune. Fie ca Domnul să ne ajute să avansăm cu încredere înnoită pe această cale spre ziua când vom putea să celebrăm împreună Sfânta Euharistie a Domnului, ca semn al deplinei noastre comuniuni." Papa a amintit de reuniunea comisiei teologice internaționale, formată din reprezentanți ai Bisericii Catolice și ai Bisericilor Ortodoxe, care se va desfășura între 18 și 25 septembrie la Belgrad, Serbia. Ultima întâlnire a comisiei a avut loc în Baltimore, SUA, încheindu-se fără vreo declarație comună, datorită neînțelegerilor privind conceptul de uniatism.

În așteptarea acestei "noi faze" a dialogului "dorim ca Duhului Sfânt să ilumineze și să aprindă inimile noastre", a spus Papa Benedict, "întărindu-ne voința comună de a răspunde, atât cât ține de noi, la rugăciunea arzătoare a Domnului: `Ut unum sint`; astfel, fie ca discipolii lui Cristos, uniți în credință, să proclame împreună Evanghelia Sa lumii întregi, pentru ca crezând în El toți să fie mântuiți".

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-08-20 02:10:31