Viețile noastre sunt "relative" la Cristos[2006-06-26]Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus și sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul au fost temele reflecției Papei Benedict al XVI-lea înainte de a recita ieri rugăciunea Angelus împreună cu credincioșii din Piața San Pietro. Papa a amintit că solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, de vinerea trecută, unește "devoțiunea populară cu teologia profundă". Își are "rădăcinile fixate în misterul Întrupării: prin Inima lui Isus a fost în mod sublim exprimată iubirea lui Dumnezeu pentru omenire". De aceea, devoțiunea la Preasfânta Inimă "își păstrează întreaga validitate și atrage în special sufletele însetate de mila lui Dumnezeu, care își găsesc aici izvorul fără de sfârșit din care să își ia apa vieții, capabilă să irige deșertul sufletului și să înflorească speranța".Solemnitatea Preasfintei Inimi a coincis cu Ziua de Rugăciune pentru Sfințirea Preoților. "Profit de această ocazie pentru a-i invita pe toți să se roage pentru preoți, pentru ca ei să fie martori valoroși ai iubirii lui Cristos." Sfântul Părinte s-a referit apoi la ziua de 24 iunie, când a fost sărbătorit Sf. Ioan Botezătorul, subliniind faptul că el "este singurul sfânt a cărui naștere este sărbătorită, deoarece marchează începutul împlinirii promisiunilor divine. [...] Sărbătoarea lui ne amintește că propriile noastre vieți sunt [...] mereu `relative` la Cristos și că se împlinesc doar acceptându-l pe El, Cuvântul, Lumina și Mirele, Căruia noi îi suntem voci, lămpi și prieteni". Papa a mai amintit apoi de sărbătoarea de peste câteva zile: "A lăsa ca eul lui Cristos să înlocuiască propriul nostru eu a fost aspirația Sfinților Apostoli Petru și Paul, pe care Biserica îi cinstește prin solemnitatea din 29 iunie". După rugăciunea Angelus, Papa a amintit de un accident rutier. "Ridic o rugăciune specială către Domnul și, exprimându-mi solidaritatea cu cei răniți și cu rudele lor, sper că se va acorda o atenție tot mai mare condițiilor de siguranță la locul de muncă, pentru a se evita repetarea unor astfel de evenimente dramatice". Papa a mai amintit că în Italia duminica dinaintea solemnității Ss. Petru și Paul marchează Ziua Carității Papei. "Îi mulțumesc din inimă comunității ecleziale catolice pentru rugăciunile și sprijinul dat slujirii mele ca Succesor al lui Petru, chemat să slujească întreg Poporul lui Dumnezeu." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 679, Ultimul acces: 2026-08-15 07:39:03
|
Timp total: 0.05s...
[]:1