Președinta Mișcării Focolare s-a întâlnit cu regele Iordaniei[2013-09-04]În contextul în care liderii Bisericii Catolice din lumea întreagă se alătură Papei în chemarea la pace și negociere în Siria, președinta Mișcării Focolare se află în Iordania, unde s-a întâlnit cu regele Abdullah al II-lea. "Maiestatea Sa ne-a primit cu căldură, spunând că este onorată de vizita noastră", a declarat Maria Voce. "A dorit să cunoască cum merge activitatea noastră aici, în Iordania.""Am putut să îi spun că venim din mai multe țări, creștine și musulmane, toți uniți de spiritul fraternității universale", a explicat președinta Mișcării Focolare. "Am considerat important să îi subliniez faptul că a fost posibilă organizarea unei serii de întâlniri aici, în Iordania, tocmai datorită spiritului de deschidere și de toleranță ce caracterizează această țară." Voce și co-președinta Giancarlo Faletti se află în Iordania din 29 august, urmând să plece pe 10 septembrie. În această perioadă se vor întâlni cu delegații ale mișcării din diverse națiuni din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Vocația Mișcării Focolare este lucrarea pentru unitate. Voce a spus că regele Abdullah al II-lea "și-a exprimat îngrijorarea privind situația din regiune, fără să își ascundă preocuparea pentru comunitățile creștine. Dar, mai presus de toate, mi-a spus că trebuie să facem față crizelor împreună." Săptămâna trecută, la vizita făcută în Vatican Papei Francisc, regele a fost lăudat pentru angajamentul său pentru dialogul interreligios. Voce i-a spus regelui "despre bucuria noastră că l-am văzut în presă în fotografii alături de Papa". "Regele a subliniat imediat că a fost una dintre cele mai frumoase vizite pe care a avut-o în ultimii ani. Referitor la Papa a spus: 'Ne-am simțit ca frați'." Membrii Mișcării Focolare se vor alătura Zilei de Rugăciune și de Post pentru Pacea în Siria, convocată de Papa pentru sâmbăta aceasta. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 667, Ultimul acces: 2026-07-29 17:59:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1