Prima Sfântă Împărtășanie la parohia Sf. Tereza din București[2013-06-05]Parohia Sfânta Tereza din București s-a aflat duminică, 26 mai, în sărbătoare: în solemnitatea Preasfintei Treimi, 31 de copilași - 16 băieți și 15 fete - l-au primit pentru prima dată în sufletele lor pe Isus Cristos, prezent în Sfânta Împărtășanie. După o perioadă de pregătire începută în toamna anului trecut, și care a fost încheiată cu celebrarea Sacramentului Pocăinței în ziua de sâmbătă, cei mici au putut să se aproprie de Taina Sfântului Altar.Sfânta Liturghie a început printr-o procesiune de la casa parohială până la biserică, însoțită de cântecele copiilor. După proclamarea lecturilor și după cuvântul de învățătură, copiii au reînnoit promisiunile de la Botez, făcute odinioară de părinții și nașii lor. La momentul Sfintei Împărtășanii, cei mici s-au apropriat cu mari emoții pentru a primi Trupul și Sângele Domnului. Alături le-a fost pr. paroh Nicolaie Farcaș, însoțit de alți patru preoți, familiile, rudele, prietenii, precum și alți credincioși, veniți în număr mare la Sfânta Liturghie. Astfel, biserica închinată Sfintei Tereza, de curând renovată și frumos împodobită în interior, s-a dovedit încă o dată neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși prezenți. La finalul Sfintei Liturghii, animată de copiii care s-au împărtășit pentru prima dată, părintele paroh i-a îndemnat să rămână și pe mai departe aproape de altar, unde este jertfit Cristos. Au urmat fotografiile de grup făcute în fața grotei de lângă biserică, după care cei mici au participat la o scurtă agapă fraternă, desfășurată în incinta Colegiului "Sf. Iosif". "Mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru marele dar al Sfintei Împărtășanii, îl rugăm ca să îi păstreze în pază pe acești copii, precum și pe noi toți", scrie pr. Liviu Crișmaru la finalul corespondenței pentru ARCB.ro. (Sursa: ARCB.ro) Legături: Album foto Facebook Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-07-29 02:43:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1