Predicile Papei rămân prezentate prin fragmente, nu integral[2013-05-29]Marele interes pe care l-au trezit scurtele predici ale Papei Francisc la Sfintele Liturghii celebrate dimineața în capela Casei Sf. Marta din Vatican, a adus cu sine și întrebarea cu privire la posibilitatea de a avea acces la aceste celebrări sau la această predică în mod complet și nu doar prin intermediul sintezelor publicate zi de zi de Radio Vatican și L'Osservatore Romano.Întrebarea, ridicată de mai mulți jurnaliști, este de înțeles și a fost luată de mai multe ori în considerare, constituind obiectul unei reflecții profunde, drept care merită un răspuns clar, se spune într-un material publicat de Radio Vatican. Mai întâi este necesar să se țină cont de caracterul pe care Sfântul Părinte însuși îl conferă celebrării matinale a Sfintei Liturghii în Casa Sf. Marta. Este o Liturghie cu participarea unui grup nu mic de credincioși (în general 50 de persoane), pentru care Papa dorește să păstreze un caracter familiar. De aceea, în ciuda cererilor care au sosit, el a dorit în mod explicit ca Liturghia să nu fie transmisă în direct, nici video, nici audio. În ce privește predicile, acestea nu sunt pronunțate pe baza unui text scris, ci în mod spontan, în italiană, limbă pe care Papa o stăpânește foarte bine, dar nu este limba sa maternă. O publicare "integrală" ar presupune așadar în mod necesar o transcriere și o revizuire a textului în diferite puncte, dat fiind că forma scrisă este diferită de cea orală, care în acest caz este forma originală aleasă în mod intenționat de Sfântul Părinte. Altfel spus, textul ar trebui revizuit de Sfântul Părinte însuși, dar rezultatul ar fi clar "un alt lucru", diferit de predica pe Sfântul Părinte o face fiecare dimineață. După o reflecție atentă s-a considerat că modul cel mai bun pentru a face accesibil unui public larg bogăția omiliilor Papei fără a-i altera natura este acela de a publica o amplă sinteză a acestora, bogată și în fraze originale cu ghilimele care să oglindească efectul genuin al expresiilor Papei. Acesta este efortul pe care și l-a asumat L'Osservatore Romano, în timp ce Radio Vatican, în virtutea naturii sale specifice, oferă o sinteză mult mai scurtă, dar însoțită cu câteva inserturi audio în original înregistrate, iar CTV oferă un videoclip corespunzător inserturilor audio publicate de Radio Vatican. Trebuie insistat pe faptul că, în ansamblul activității Papei, trebuie păstrată cu atenție diferența dintre diversele situații și celebrări, precum și nivelul diferit de angajare în afirmațiile sale. În acest fel, cu ocazia celebrărilor sau activităților publice ale Papei, transmise în direct la televiziune și la radio, omiliile sau discursurile sunt transcrise și publicate integral. Cu ocazia celebrărilor mai familiare și private este necesar să se respecte caracterul specific al situației, spontaneității și familiarității expresiilor folosite de Sfântul Părinte. Soluția preferată respectă așadar mai întâi voința Papei și natura celebrărilor matinale și, în același timp, permite unui public vast să aibă acces la mesajele principale pe care Sfântul Părinte le oferă credincioșilor cu această ocazie. (Sursa: vedeți aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 682, Ultimul acces: 2026-07-28 02:18:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1