Președintele El Salvadorului; confirmarea Vicarului Romei[2013-05-25]Joi dimineața, în Palatul Apostolic din Vatican, Sfântul Părinte l-a primit în audiență pe Carlos Mauricio Funes Cartagena, președintele Republicii El Salvador. În timpul discuțiilor cordiale s-a exprimat satisfacția pentru relațiile bune dintre Sfântul Scaun și El Salvador. De asemenea s-a vorbit despre Servitorul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Oscar Amulfo Romero y Galdamez de San Salvador, subliniindu-se importanța mărturiei lui pentru întreaga națiune.În cadrul întâlnirii a fost exprimată aprecierea pentru contribuția Bisericii Catolice la reconciliere și la consolidarea păcii, precum și în domeniul carității, educației și eradicării sărăciei și a crimei organizate. Au fost atinse și unele probleme de natură etică, precum apărarea vieții umane, de la procreare la sfârșitul natural, a căsătoriei și a familiei. Conform protocolul, președintele Funes s-a întâlnit apoi cu secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, și cu Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relațiile cu statele. Tot joi a fost făcută publică o scrisoare, redactată în latină și purtând data de 18 mai a.c., prin care Papa Francisc îl confirmă pe Cardinalul Agostino Vallini ca Vicar General pentru Dieceza de Roma. Cardinalul Vallini a fost numit în această funcție pe 27 iunie 2008, de Papa Benedict al XVI-lea, un rol care include automat și poziția de arhipreot al Bazilicii San Giovanni in Laterano și de Mare Cancelar al Universității Pontificale Laterane. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 729, Ultimul acces: 2026-07-27 03:58:54
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1