Mii de persoane sunt așteptate duminică la marșul din Roma[2013-05-10]Peste 15.000 de persoane sunt așteptate să se strângă lângă Coloseumul din Roma duminică, 12 mai, pentru a participa la al treilea Marș pentru Viață. Printre participanți sunt așteptați reprezentanți ai organizațiilor pro-life din lumea întreagă, precum și membri ai familiilor regale europene. Lila Rose, președinta grupului de investigație Live Action, și Nicholas Windsor, fiul ducesei de Kent și nepot al reginei Elisabeta a Marii Britanii, sunt câteva dintre figurile de marcă ce sunt așteptate să participe la marș.Cu o zi înainte, mâine, 11 mai, va avea loc o conferință pe teme de bioetică la Ateneumul Pontifical Regina Apostolorum, iar seara o veghe de rugăciune, condusă de Cardinalul Raymond Burke, prefectul Signaturii Apostolice. Purtătoarea de cuvânt a marșului, Virginia Coda Nunciante, a declarat pentru CNA că "scopul principal al evenimentului este să spună 'nu' legii din 1978 care a legalizat avortul în Italia, provocând moartea a peste cinci milioane de copii". "Sunt multe Dieceze și parohii care vor fi reprezentate, pe lângă 120 de mișcări și de asociații ce s-au alăturat inițiativei", a continuat ea. "Să ieșim pe străzi și să reiterăm marele 'da' pentru viață, primul dintre drepturi, deoarece fără viață nici un alt drept nu poate exista, și de aceea vom avea cu noi numeroase familii cu copii cu tot." "Apărarea vieții nu este doar responsabilitatea catolicilor, ci a tuturor celor care recunosc existența legii naturale, scrisă în inima fiecărui om, care interzice uciderea inocenților", a spus Coda. "Avortul nu violează doar morala catolică ci și legea naturală, care este validă pentru orice om, din orice timp și din orice loc. De asemenea pornim la marș și împotriva eutanasiei, pe care mulți doresc să o introducă în legislația noastră, și împotriva manipulărilor pe embrioni, de exemplu prin legea privind fertilizarea asistată." Conform datelor de la Ministerul Sănătății, a spus ea, "numărul avorturilor a scăzut, dar știm că a avut loc o creștere în vânzările pilulei abortive RU486". Coda i-a invitat pe toți cei ce vor fi în Roma pe 12 mai să ia parte la demonstrație. "Trebuie să aducem o schimbare reală culturii noastre, pentru ca să fie mai ușor de înțeles gravitatea fiecărui atac împotriva vieții", a spus ea la final. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-07-29 13:47:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1