Răpirea celor doi episcopi în Siria este o „mare crimă“, potrivit Rusiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Răpirea celor doi episcopi în Siria este o „mare crimă“, potrivit Rusiei

[2013-04-26]
Mihail Bogdanov, ministrul adjunct rus al Afacerilor Externe, a declarat joi că răpirea celor doi episcopi în Siria este o „mare crimă“, menționând că țara sa participă la eforturile pentru eliberarea lor.
Yohanna Ibrahim, liderul episcopiei siriace ortodoxe din Alep, și Boulos Yaziji, liderul episcopiei ortodoxe grecești din oraș, au fost răpiți luni în regiunea Alep, atunci când se întorceau de la frontiera turcă, potrivit Mediafax. „Pentru noi, răpirea celor doi episcopi în Siria constituie o mare crimă“, a declarat Bogdanov jurnaliștilor, în cadrul unei vizite la Beirut. „Este o problemă care vizează pe toată lumea în Siria, mai ales societatea, puterea și desigur Biserica“, a adăugat acesta. Nicio revendicare nu a fost formulată pentru această răpire, însă surse din cadrul Bisericii ortodoxe grecești, precum și regimul sirian, au spus că răpitorii ar fi „jihadiști ceceni“. „Noi, statul rus, alături de Biserica ortodoxă, vom depune toate eforturile necesare pentru a permite eliberarea ostaticilor din Siria și pentru a rezolva criza din această țară“, a declarat Bogdanov. Moscova este un aliat de tradiție al regimului de la Damasc. Creștinii, care constituie aproximativ 5 la sută din populația siriană, sunt în special vulnerabili în contextul anarhiei favorizate de conflictul care a cuprins țara din martie 2011, ssunt de părere organizațiile de apărare a Drepturilor Omului. Miercuri, papa Francisc a solicitat eliberarea celor doi episcopi, solicitând ca „o soluție să fie găsită cât mai rapid crizei" din Siria.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-07-25 02:57:13