Înfrățire între Râmnicu Vâlcea și Cascia, Italia[2013-04-16]Sâmbătă, 13 aprilie 2013, în cadrul parohiei greco-catolice din Râmnicu Vâlcea a avut loc înfrățirea în credință și în pace cu Sanctuarul Sfintei Rita din Cascia, Italia. La aproape opt ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale ce o are ca hram secundar și, deci, protectoare pe Sfânta din Cascia, comunitatea românilor uniți din Râmnic a trăit cu deosebită încântare acest eveniment. În mijlocul credincioșilor s-a aflat și Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcopul vicar al Bucureștilor, aflăm de pe situl VicariatBucuresti.ro. La celebrarea Sfintei Liturghii, în jurul Preasfinției Sale au stat preoții: Marian Stoicănescu - parohul din Râmnicu Vâlcea și gazda evenimentului; Mario de Santis - rectorul Sanctuarului din Cascia; Don Vincenzo - paroh în Roccaporena, dar și ceilalți preoți care au acceptat invitația parohiei: Gilbert-Sebastian Iavorschi (Brezoi), Victor Tudor (Pesceana), Emil Moldoveanu (Brașov), Andrei Mărcuș (București) și Victor Ostropel (Brezoi).La finalul Sfintei Liturghii, la care au participat peste 120 de credincioși, printre care și o delegație a autorității civile din Cascia, însoțită de Emilian Frâncu, primarul din Râmnicu Vâlcea, pr. rector Mario de Santis a oferit parohiei din Râmnic o relicvă "ex ossibus" a Sfintei Rita, în numele maicilor augustiniene din Cascia. În cuvântul ținut cu acest prilej, pr. rector Mario a spus: "Acesta este scopul înfrățirii noastre: dorim și sperăm ca prin intermediul Sfintei Rita să se poată stabili între noi raporturi trainice de pace, de promovare a adevăratelor valori umane și de respectare a oricărei confesiuni sau diversități de opinii". Această înfrățire în pace și credință, a orașului Râmnicu Vâlcea cu Cascia, are ca motivație strânsa legătură care s-a format în istoria recentă între cele două comunități, iar un merit deosebit, în acest sens, îi revine pr. Marian Stoicănescu, cel care a prezentat-o pe Sfântă comunității care i-a fost încredințată și împreună cu care o venerează pe Rita, Sfânta din Cascia. (Sursa: vedeți aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 823, Ultimul acces: 2026-07-24 18:40:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1