Grupul de consilieri nu va scădea puterea Papei[2013-04-17]Deși unii se tem că crearea de către Papa Francisc a unui grup de Cardinali care să îl consilieze ar putea însemna renunțarea la o parte din autoritatea sa papală, un expert în drept canonic spune că cea mai bună descriere a recentei decizii este alegerea membrilor unui guvern. Pr. Paolo Gherri, care predă drept canonic la Universitatea Pontificală Laterană, a spus pentru CNA că Papa Francisc "într-un fel și-a ales miniștrii administrației sale"."Cei opt Cardinali vor lucra la linia instituționalo-politică", a explicat el. "Mai apoi, vor fi probabil mai mulți experți care vor determina modul în care această linie poate fi pusă în practică." Pr. Gherri își bazează afirmația pe o serie de observații. Mai întâi opțiunea pentru înființarea comisiei este semnificativă din perspectiva politicii ecleziale. Șapte sunt Arhiepiscopi care locuiesc în reședința Arhidiecezei pe care o conduc, adică nu sunt în Vatican, nu slujesc direct în Curia Romană. Al optulea este Cardinalul Giuseppe Bertello, actualmente capul administrației Cetății Vaticanului. Nici unul nu este expert în drept canonic. Este de asemenea evident că "Papa Francisc a ales oameni care au un stil de abordare asemănător lui", consideră pr. Gherri. Este greu de estimat dacă și cum se va implica acest grup în reforma Curiei Romane. Unii consideră că efortul diplomatic al Sfântului Scaun nu poate fi subestimat, în timp ce alții consideră că diplomația este un aspect secundar, ce nu se încadrează în vestirea Evangheliei. CNA citează o sursă care a dezvăluit că "în întâlnirile dinaintea Conclavului s-a discutat și despre rolul și funcționarea secretariatului de stat". Aceeași sursă spune că unii Cardinali au cerut "o nouă organizare a guvernării Bisericii". S-a propus crearea a două secretariate papale: unul pentru administrarea Bisericii și altul care să se ocupe de relațiile internaționale, care să fie deci cumva detașat de conducerea centrală a Bisericii. Actualmente secretariatul de stat are două secțiuni: cea pentru afacerile generale și cea pentru relațiile cu statele, cunoscute ca prima secțiune și a doua secțiune. În întâlnirile pre-Conclav s-au sugerat căi concrete de eficientizare a Curiei. Se pare că președintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, Cardinalul Francesco Coccopalmerio, a propus să existe un moderator al Curiei (moderator curiae), un prelat care să identifice punctele slabe ale Curiei și să lucreze pentru o soluție. Ideea a fost apreciată de mulți Cardinali, dat fiind că mulți au experimentat lentoarea cu care Roma le răspunde cererilor și blocajele de luni de zile provocat de birocrația Curiei. Pr. Gherri consideră că nu se poate estima ce va face Papa sau Cardinalii consilieri: schimbarea ar putea fi dintr-o "lovitură", cu o constituție apostolică pastorală care să rearanjeze dicasterele, sau dintr-o "infinitate de opțiuni jurisdicționale". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 820, Ultimul acces: 2026-07-24 10:55:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1